AUTO 18 martie 2013

Noi reguli pentru cei care vor permis de conducere

de Covasna Media | 765 vizualizări

Veşti bune pentru viitorii şoferi! Potrivit unui proiect de lege, aflat pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), cu privire la schimbarea procedurii de examinare a  viitorilor conducători auto, promovarea „probei teoretice (calificativul „admis”)  permite susţinerea succesivă a probei practice pentru o perioadă de un an de la data absolvirii cursurilor de pregătire teoretică şi practică“.

examen scoala de soferi

Momentan, dacă un candidat ia sala dar pică la traseu este nevoit să repete ambele probe.

„Lucrurile sunt simple. Până acum, dacă dădeai proba teoretică şi o luai, dar picai la traseu, trebuia să o iei mereu de la capăt, atât cu proba teoretică, cât şi cu cea practică. În acest proiect, aflat pe transparenţă decizională, o modificare importantă este cea care se referă la faptul că dacă ai luat „sala” poţi să dai proba „traseul” timp de un an. Bine, respectând anumite cerinţe”, au declarat surse din cadrul Direcţiei Înmatriculări Permise.

Mopediştii, salvaţi de cursul de legislaţie absolvit anterior datei de 19 ianuarie 2013! O altă modificare propusă îi vizează pe conducătorii de mopede (AM). Astfel, dacă aceştia fac dovada absolvirii anterior datei de 19 ianuarie 2013 a cursului de legislaţie rutieră specific conducerii mopedelor, se pot prezenta la examen fără să mai facă dovada absolvirii unei şcoli de şoferi.

Permis de conducere pentru mopedişti, obligatoriu din ianuarie 2013

Reamintim că din 19 ianuarie 2013 Legislaţia Rutieră a fost schimbată, fiind introdus permisul de conducere obligatoriu pentru conducătorii de mopede. Cu toate acestea, autorităţile nu au întocmit nici până acum metodologia de desfăşurare a examenului pentru mopede, iar instructorii şcolilor auto nu ştiu ce anume să îi înveţe.

„Proiectul supus dezbaterii publice, întregeşte procedura de examinare în vederea obţinerii permisului de conducere cu reglementări vizând examinarea candidaţilor la obţinerea permisului de conducere din categoria AM (mopede), ca urmare a includerii acestora în categoria autovehiculelor, respectiv procedura de examinare în traseu a conducătorilor de vehicule din categoria A, A1, şi A2”, potrivit aceloraşi surse.

Iată care sunt cele mai importante modificări din proiectul supus momentan dezbaterii publice:

• Promovarea probei teoretice(calificativul „admis”) permite susţinerea succesivă a probei practice pentru o perioadă de un an de la data absolvirii cursurilor de pregătire teoretică şi practică. În cazul nepromovării probei practice (calificativul „respins”), aceasta poate fi reluată fără susţinerea probei teoretice,  după cel puţin 15 zile de la data obţinerii calificativului şi prezentarea dovezii efectuării a 6 ore de pregătire practică;

• Susţinerea probei practice se realizează astfel: a) numai în poligon, pentru autovehiculele din categoria AM; b) în poligon şi traseu, pentru autovehiculele din categoriile A1, A2 şi A; c) numai în traseu, pentru autovehiculele din categoriile B1, B, BE, C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE, Tr, Tb şi Tv.

• Candidaţii la obţinerea unui permis de conducere din categoria AM, care fac dovada absolvirii anterior datei de 19 ianuarie 2013 a cursului de legislaţie rutieră specific conducerii mopedelor pe drumurile publice în cadrul unei unităţi autorizate, se pot prezenta la examen fără să mai facă dovada absolvirii unei şcoli de şoferi.

• La susţinerea probei practice în traseu pentru categoriile A1, A2 şi A, candidatul va conduce însoţit, pe acelaşi vehicul, de un instructor din cadrul unităţii autorizate. Examinatorul supraveghează candidatul dintr-un autovehicul aparţinând unităţii autorizate şi condus de un angajat din cadrul acesteia, iar comunicarea dintre examinator şi candidat se realizează prin intermediul mijloacelor tehnice de radiocomunicaţii.

Distribuie articolul:  
|

AUTO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.