Ziua Internațională a Monumentelor Istorice. Plimbare cu mocăniţa la Covasna
Mocănița va fi vedeta weekend-ului în staţiunea Covasna. Turiștii și localnicii pot fi protagoniștii unei călătorii nostalgice, întrucât în perioada 21-22 aprilie, între orele 10-18 vor circula trenuri remorcate cu locomotiva cu abur construită în anul 1911, pe porţiunea de cale ferată dintre Spitalul de Cardiologie şi planul înclinat.
Sâmbătă, în Centrul de Informare Turistică din Covasna, în parteneriat cu Asociația Șiclău din Sfântu Gheorghe și Asociația pentru Salvarea Căilor Ferate Înguste din Crișcior sunt organizate programe pentru întreaga familie dedicate Căii Ferate Forestiere Covasna-Comandău, în special reluării fabricaţiei locomotivelor forestiere cu abur pentru ecartament îngust acum 30 de ani la Reghin, ultimele locomotive cu abur de serie construite în lume.
Expoziţie de fotografii şi desene
Programul manifestărilor dedicate Zilei Internaţionale a Monumentelor Istorice va fi completat cu expoziţia de fotografii „De la Covasna până la Neruja pe calea ferată forestieră de odinioară” şi cu expoziţia desenelor realizate pentru cartea pentru copii „Krauss, povestea adevărată a unei mici locomotive cu abur”. Fotografiile vor fi oferite celor care donează minim 300 de lei în vederea strângerii de fonduri pentru repunerea în funcţiune a locomotivei cu abur Krauss, aflată în posesia Consiliului Judeţean Covasna (suma apreciată pentru reparaţie este de 150.000 – 200.000 de euro).
La eveniment sunt așteptați foşti lucrători la calea ferată forestieră, precum şi pasionaţi sau persoane interesate care deţin documente, fotografii sau alte informaţii importante despre acest monument istoric.
Programul evenimentelor de sâmbătă este următorul: 10.00-12.00 Locomotive cu abur de patrimoniu fabricate la Reghin (764-001 şi 764-405R) – depoul de locomotive de la Covasna, lângă Gară, 14.00-17.00 Dioramă de modele feroviare (Regiotrans); pentru cei mici: trenuleţe de jucărie din lemn, 14.30-15.00 Locomotivele forestiere cu abur fabricate la Reghin – prezentare: Şerban Lacriţeanu, 15.00-15.30 Căi ferate înguste în Europa – prezentare: Papucs András, Şerban Lacriţeanu, 15.30-16.00 „Frumoasa adormită”: Calea Ferată Forestieră Covasna – Comandău – prezentare: Papucs András, Şerban Lacriţeanu.