ACTUALITATE 18 iunie 2015

Zita, rățușca cea urâtă care înfrumusețează lumea

de Mirela Cara | 496 vizualizări

Soţii Venczel din Sfântu Gheorghe au ales să fie printre puţinii oameni din țară care au adoptat un copil cu handicap

La aproape 18 ani de viață, Zita Venczel este o ființă aparte, care demolează toate teoriile despre inteligență și comunicare interumană scrise vreodată, demonstrând că dincolo de trupuri, de cuvinte, de norme și tipare ale normalității, există profunzime și spiritualitate, dar mai presus de toate există afecțiune, emoție, bucurie de a trăi, de a primi și a dărui necondiționat iubire.

Lipsită de auz și diagnosticată cu autism, Zita trăiește într-un univers propriu, pe care îl cunoaște numai ea și pe care nimeni altcineva nu-l poate percepe sau înțelege. În schimb, ea are avantajul de a înțelege foarte bine lumea din afara ei, o lume pe care nu o aude, dar pe care o simte surprinzător de bine. Deși pentru cei mulți și grăbiți, ea nu este decât o autistă surdă, Zita știe să vorbească prin ochi. Privirea ei lucidă pare să spună ori de câte ori o întâlnești „Vorbește-mi! Înțeleg lumea la fel de bine ca și tine”. Minusurile cu care s-a născut au fost cu generozitate compensate de natură sau divinitate, căci încă din primii ani de viață ea a demonstrat că simte de cine trebuie să se apropie, cine o poate înțelege și accepta, în ciuda abaterii ei neintenționate de la normalitatea biologică și psihologică a indivizilor umani.

În timp ce pentru mulți Zita rămâne o autistă surdă, ea este o tânără frumoasă, sensibilă și foarte inteligentă, care rezolvă puzzle-uri, înoată, face terapie cu cai și are tot felul de activități artistice

Abandonată într-o casă de copii

Abandonată într-o casă de copii, tunsă la chelie, cu bube pe tot corpul, mirosind urât și trăind în condiții inumane printre copii cu care împărtășea aceeași soartă, Zita era privită de personalul instituției în care se afla ca o ființă fără rost, născută ca să fie și lipsită de orice șanse în această lume. Și totuși, parcă spre a-i demonstra lumii că există, o forță demiurgică sau întâmplarea – nu vom ști niciodată – a făcut ca, într-o zi, în viața Zitei să apară o nesperată schimbare.

Ca într-un scenariu de telenovelă, Carmen Venczel, care își însoțea la orfelinat o prietenă dornică să adopte un copil, a intrat în camera în care Zita și ceilalți copii trăiau laolaltă, uitați de lume și parcă semănând unii cu alții. Atunci a văzut-o prima oară pe cea care astăzi îi e fiică. „M-am uitat cutremurată la copiii ăia și m-am gândit pe loc la cele trei fetițe ale mele. M-a durut sufletul să-i văd în ce hal erau. Dar, între toți, un copil era cel mai slab și mai urât. Era Zita, care atunci nu făcea nici măcar diferența între un cub colorat și o bomboană. Am strigat-o și nu mi-a răspuns. O doamnă din orfelinat mi-a spus s-o las în pace că e handicapată și nici nu aude. Eu atunci am simțit că vreau să o văd. Am atins-o pe umăr s-o întorc către mine ca să îi dau bomboană. Când s-a întors, m-a privit direct în ochi și am simțit că îmi cere să o scot de acolo. Nu a luat bomboane, dar m-a îmbrățișat și s-a lipit de pieptul meu cu o afecțiune incredibilă. Am simțit atunci că e copilul meu și că, dacă nu fac ceva pentru ea, o să mor”, își amintește mama adoptivă a Zitei, care după acest moment a luptat din răsputeri să-i dea Zitei șansa de a fi un membru al familiei ei. „M-am dus acasă la fetele mele și le-am spus că aș vrea să mai aduc o fetiță la noi în familie. Nu le-am spus ce probleme avea ca să nu le descurajez. Fetele mele s-au bucurat mult și au devenit nerăbdătoare să aducem acasă fetița. Cu soțul a fost puțin mai greu. Bărbații nu acceptă ușor un copil care nu e al lor. Dar l-am convins să accepte să devin asistenta maternală a copilei care îmi rămăsese în minte și în suflet. Azi, el o iubește cu tot sufletul”, povestește Carmen.

Zita familie adoptie iunie 2015 - 10

Au ajutat-o să cunoască și să înțeleagă lumea

Handicapul fetei nu a fost un impediment pentru viitoarele ei surori să o accepte, să o înțeleagă și să o iubească. În timp, toate și-au îndreptat întreaga atenție către copila pricăjită care cu privirea ei le-a cucerit rapid și au făcut-o să o iubească și să o trateze ca pe o soră adevărată. Alături de mama lor, s-au preocupat ca Zitei să nu-i lipsească nimic, au mângâiat-o, au îngrijit-o și au ajutat-o să capete treptat încredere în ele și în ea însăși. De când a devenit sora lor, cele trei fete ale familiei au luat-o cu ele peste tot și au ajutat-o să cunoască și să înțeleagă lumea. „Niciodată nu ne-a fost rușine cu ea. Am ieșit împreună peste tot și am iubit-o mereu. Am trăit și episoade urâte în care copiii fugeau de ea când ne duceam la locul de joacă, iar ea simțea acest lucru. Chiar dacă nu poate să vorbească și nu aude, ea înțelege foarte bine tot și își dădea seama că alți copii fug de ea. Dar noi o făceam să uite iubind-o și mai mult”, ne povesteşte cu lacrimi în ochi Andrea, una dintre surorile ei.

Dacă alți oameni ar fugi cât i-ar ține picioarele de un om cu handicap, familia Venczel a făcut tot posibilul ca, după ce au luat-o pe Zita pentru asistență maternală, să poată să o păstreze în familia lor. Procesul de adopție a fost lung și anevoios, dar el cuprinde printre altele un alt episod memorabil, în care Zita a surprins pe toată lumea cu capacitatea ei de a înțelege realitatea prin simțuri ce nu pot fi deslușite pe cale rațională. Aflată în fața judecătorului, în sala în care i se decidea viitorul, Zita s-a întâlnit pentru prima oară în viață, după mulți ani de la abandon, cu mama ei naturală. Aceasta este o femeie cu condiții existențiale precare, mamă a cinci copii pe care i-a păstrat și a altor doi, între care și Zita, pe care a ales să îi abandoneze. Deși nu o văzuse niciodată în viață, de cum a intrat în sală, Zita s-a uitat la mama adoptivă și i-a făcut cu mâna. Ce s-a întâmplat apoi sub ochii judecătorului zdruncină sufletul oricărei ființe umane. „Mama și tatăl ei naturali fuseseră chemați acolo să semneze că sunt de acord cu adopția. Zita stătea între mine și mama ei. Eu plângeam, căci mă temeam că aș putea să o pierd pe Zita pe care o iubeam foarte mult. Plângea și mama ei. Nu știu de ce și nu vreau să o judec eu. Dar Zita a luat un șervețel și s-a dus să-i șteargă lacrimile de pe obraz mamei ei naturale. Nu mie mi-a șters lacrimile, chiar dacă o crescusem până atunci, ci mamei ei pe care nu o văzuse niciodată. Probabil a simțit că îi e mamă”, povestește Carmen, femeia care, pentru a o crește pe Zita, a renunțat la serviciu și s-a pus în slujba ei, luptând să o ajute să se descurce atât cât poate o persoană cu probleme ca ale ei.

„Ştie să iubească așa cum nu o face nimeni altcineva”

De când a devenit oficial cea de-a patra fiică a familiei Venczel, Zita a trăit multe momente frumoase și a învățat să se bucure de viață. S-a întâmplat chiar să o întâlnească pe cealaltă soră abandonată, care nu suferă de nicio boală și care a fost adoptată de o familie din SUA. „Când s-a întâlnit cu sora ei a fost foarte afectuoasă cu ea. Era clar că simte ceva, așa cum a fost și când și-a văzut mama naturală. Noi știm că Zita este un copil special, dar nu pentru că e bolnavă și are nevoi speciale, ci pentru că știe să iubească așa cum nu o face nimeni altcineva”, mai spune mama fetei.

Dincolo de toate poveștile demne de filele unui roman, care se ascund între pereții apartamentului în care locuiește familia Venczel, ceea ce impresionează în mod deosebit este faptul că, într-o lume în care banii fac legea, iar oamenii își lasă viețile trăite de joburi și vise carieristice, există și persoane pentru care viața înseamnă iubire, dedicație și devotament. „Pentru mine, Zita a fost și va fi mereu copilul meu. Nu m-am gândit niciodată la ea ca la un om bolnav. Îmi pare doar rău că sunt în jur oameni care o judecă altfel decât merită. Dar m-am obișnuit. Când mă duceam cu ea la doctor, mamele își strângeau copiii la piept cu un gest protector. Nu am înțeles niciodată de ce, căci Zita este inofensivă. De când am luat-o, ni s-au împuținat și prietenii, pentru că nu toți au reușit să o accepte. Dar nu vreau să înțelegeți că mă plâng. Eu mă bucur că am făcut asta și cred că am avut noroc cu un copil ca ea”, mai spune Carmen, care își dedică aproape tot timpul pentru ca Zitei să îi fie bine.

Surorile ei au iubit-o din prima zi!

A inventat o limbă proprie în care își exprimă ideile, dorințele și sentimentele

În timp ce pentru mulți Zita rămâne o autistă surdă, ea este o tânără frumoasă, sensibilă și foarte inteligentă, care rezolvă puzzle-uri, înoată, face terapie cu cai și are tot felul de activități artistice, dar, mai presus de toate, a inventat o limbă proprie în care își exprimă ideile, dorințele și sentimentele. Este o limbă pe care doar cei ce o iubesc cu adevărat o înțeleg.

Povestea Zitei și a familiei ei este povestea unor nebuni frumoși care aveau trei fete acasă, au locuit și locuiesc într-un apartament și nu dispun de averi, dar au ales să fie printre puţinii oameni din țara aceasta care au înfiat un copil cu handicap. Și au făcut-o din suflet și dezinteresat. Sau, dacă există un interes, acela este doar de a oferi și primi iubire, singurul schimb care îi oferă cu adevărat fericire unui om și care face ca viața să capete sens. Iar toate aceste dovezi sunt frumos adunate în jurnalul Zitei, pe care mama și familia ei îl scriu cu conștiinciozitate, dornici parcă de a nu pierde niciodată din memorie cele mai frumoase momente din viața Zitei, rățușca cea urâtă care înfrumusețează lumea.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
florin, 12 iulie 2015
va-ti luat o misiune f complicata dar dupa cum va da-ti seama cu multa satisfactie sufleteasca.ce vreau sa explic:copii autisti sint genii..pur si simplu genii..acum va ramas sa verificati in ce citeste integral
alex, 18 iunie 2015
Nu am cuvinte ...este ceva extraordinar. Oameni cu suflet mare ! Dumnezeu va va rasplati cu sanatate si bucurii pentru toata familia!!Sunteti fenomenali, nu exista grad de comparatie in bine a ceea ce citeste integral
Necunoscut, 18 iunie 2015
Il cunosc pe Attila. Un adevarat parinte pentru cele patru fete. Am avut ocazia sa vorbim despre fata cea mica, adoptie, cum s-au acomodat in primele zile cand cea mica a ajuns in familia lor,etc. si citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.