ACTUALITATE 16 februarie 2014

„Zic Zac” participă la Bursa de Spectacole din Elveția

de Monica Vrânceanu | 720 vizualizări

Andrea Gavriliu și Ștefan Lupu, un nou succes cu spectacolul-fenomen

Institutul Cultural Român (ICR) va sprijini financiar participarea spectacolului „Zic Zac” la Bursa Internațională de Spectacole de la Thun, Elveția. Anunțul a fost făcut după ce pentru acest lucru a fost lansată o campanie de crowdfunding; după cum îi spune și denumirea, a fost vorba despre o strângere de fonduri din partea „mulțimii” – adică a susținătorilor proiectului, de fapt. Și asta pentru că participarea la Bursă presupune suportarea tuturor cheltuielilor de către participanți, mergându-se pe ideea autopromovării într-un cadru dedicat acestui scop și care asigură invitaților un spațiu de joc optim, echipă tehnică, un stand de promovare și includerea spectacolului într-un album de prezentare a tuturor producțiilor participante. Asociația Artiștilor de Teatru KTV este reprezentanta Bursei,  adunând în mai bine de treizeci de ani de existență peste 700 de artiști și trupe, 300 de organizații teatrale, 40 de agenții de teatru și 200 alți de membri. KTV înglobează în jur de 4.500 de membri al căror obiectiv este de a aduna și promova artiști de pretutindeni.

Producătorii spectacolului, doi tineri din Sfântu Gheorghe, actriţa-coregraf Andrea Gavriliu și actorul Ștefan Lupu, nu au apelat pentru sprijin nici la Ministerul Culturii și nici la Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și asta probabil și dintr-o oarecare reținere izvorâtă tocmai din scandalurile nenumărate iscate de-a lungul anilor asupra unor finanțări, dar și din cauza birocrației excesive impuse de astfel de aplicații.

ICR a recunoscut valoarea „Zic Zac”

Andrea Gavriliu și Ștefan Lupu au apelat însă la ICR, iar propunerii de susținere a produsului cultural i s-a răspuns cu entuziasm. Potrivit Andreei, participarea la Bursa Internațională de Spectacole din Thun, Elveția din luna aprilie a acestui an reprezintă pentru „Zic Zac” o primă încercare de a testa spectacolul în afara granițelor. Speranțele celor implicați în proiect sunt cu atât mai mari cu cât „Zic Zac” a fost selectat cu toate că politica Bursei este ca spectacolele participante să fie jucate în una din limbile oficiale ale Elveției; faptul că „Zic Zac” a fost selectat, totuși, înseamnă că mesajul său este inteligibil iar bariera de limbă nu reprezintă un impediment.

„Suntem foarte mândri că, după un an de la prima reprezentație cu „Zic Zac”, am reușit să arătăm spectacolul în principalele orașe din țară iar acum sosește momentul să facem următorul pas: concurența la nivel internațional. Mulțumită sprijinului anunțat de către ICR, care ne va facilita drumul către Bursă, nu ne mai rămâne decât să facem tot ceea ce ne stă în puteri pentru a arăta cât mai bine rezultatul muncii noastre. Ne dorim să atragem cât mai mulți spectatori prin autopromovarea de acolo și, implicit, să legăm colaborări cu potențiali directori de teatre și de festivaluri, pentru a deschide mai multe drumuri. Posibilitatea ca „Zic Zac” să nu aibă vreun impact la această bursă nici nu este luată în calcul. Ne bazăm pe faptul că vom fi foarte bine pregătiți și organizați din toate punctele de vedere iar spectacolul va convinge de la sine”, ne-a declarat Andrea Gavriliu.

Iubitorii teatrului au avut ocazia de a viziona „Zic Zac” la Sfântu Gheorghe în luna decembrie a anului trecut, fiind un spectacol independent, realizat de Andrea Gavriliu rezemată de Ștefan Lupu – așa cum se arată pe afișul spectacolului. Succesul „Zic Zac”, care s-a jucat până acum de nenumărate ori în București și apoi peste tot în țară, este tocmai confirmarea calității care a făcut ca spectacolul să devină un adevărat fenomen, făcându-i  pe mulți să se identifice cu stările pe care le transmite. Participarea Zic Zac la bursa elvețiană de spectacole din aprilie reprezintă o șansă reală pentru întreaga echipă, producția având ocazia de a deveni cunoscută peste tot în lume. În plus, teatrul dans românesc însuși are avantajul de a fi promovat. Actrița Oana Pellea este cea care a oferit multă susținere în acest sens spectacolului, un spectacol care a cucerit prin sinceritate și o acuratețe a jocului parcă tot mai rare în spațiul teatral românesc.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.