ACTUALITATE 28 martie 2017

Vremea va fi predominant frumoasă. Prognoza meteo pentru miercuri şi joi

de Mediafax | 1087 vizualizări

MIERCURI. Vremea va fi predominant frumoasă şi va deveni mult mai caldă decât în mod obişnuit pentru sfârşitul lunii martie, informează ANM. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 23 de grade, iar cele minime între 3 şi 10 grade, mai mici în depresiunile intramontane. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări temporare în cursul nopţii în nord şi nord-est, unde pe arii restrânse vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană înaltă, iar spre sfârşitul intervalului şi în regiunile estice.

JOI. Vremea se va răci în majoritatea zonelor, mai accentuat în nordul şi estul ţării, unde valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale specifice datei. Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei în est şi în nord-est unde izolat va ploua slab, iar după-amiaza şi la începutul nopţii în regiunile sudice unde local vor fi averse, însoţite şi de descărcări electrice. În zona montană pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe care la peste 1800 m altitudine vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte şi temporar şi în celelalte regiuni, cu viteze mai mari în est şi sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 grade în nordul Moldovei şi 20...22 de grade în Oltenia şi sud-vestul Munteniei, iar cele minime între -4 şi 6 grade, uşor mai ridicate în sud-vest. Spre sfârşitul intervalului se va produce brumă local în nord, centru şi nord-est.

 

Teme articol: meteo vreme
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.