ACTUALITATE 27 octombrie 2021

Viceprimarul Comunei Barcani a demisionat

de David Leonard Bularca | 4550 vizualizări

Comuna Barcani a rămas, din nou, fără viceprimar, după ce Maria – Bianca Vașvari a anunțat într-o postare de pe un grup de Facebook că și-a depus mandatul din funcția pe care o ocupa din luna iulie. Aceasta își motivează decizia și spune că doar astfel își poate continua studiile. Demisia a intrat în vigoare de marți, 26 octombrie. Primarul, Nicolae Pastor, spune că nu plănuiește să facă o altă propunere de viceprimar.

„În urmă cu mai bine de 2 luni a început pentru mine o experiență nouă și încărcată cu o mulțime de provocări! Încă de atunci mi-am dorit să îmi ajut comuna și consătenii atât cât îmi va sta în putere și pricepere, lucru pe care o să îl continui deoarece vă datorez respectul și recunoștința pentru încrederea pe care mi-ați oferit-o. Funcția de viceprimar nu numai că m-a onorat și responsabilizat și mai mult, dar a adus o provocare și mai mare în ceea ce privește continuarea studiilor mele. Acesta este și motivul pentru care astăzi vă scriu aceste rânduri. Sunt pasionată de ceea ce mi-am ales să învăț și îmi doresc nespus ca tot ceea ce acumulez în acești ani de studiu să se întoarcă sub o formă sau alta semenilor mei, drept pentru care sunt nevoită să îmi depun mandatul de viceprimar. Vă mulțumesc pentru susținere și îmi doresc în continuare să fiu aproape de ceea ce se întâmplă în comuna noastră din funcția de consilier local. Le mulțumesc de asemenea și celor care fac parte din echipa primăriei Barcani și le doresc sănătate, energie și cât mai multe soluții pentru problemele ce apar zilnic”, a fost mesajul postat de Maria – Bianca Vașvari pe un grup de Facebook. 

Într-o declarație oferită marți, în exclusivitate pentru Observatorul de Covasna – CovasnaMedia.ro, Maria – Bianca Vașvari a declarat că a încercat să îmbine atribuțiile de viceprimar cu cele de student la Medicină. 

„Deși mi-am dorit un program flexibil în așa fel încât să împart lucrurile echitabil, nu am reușit... Și pentru mine pe moment, primează facultatea. Una peste alta, sunt sigură că se vor descurca cei de la primărie. Am încredere în ei”, a declarat aceasta.

Încă de la alegerea în funcție, care a avut loc pe 30 iulie, Maria – Bianca Vașvari declara, tot pentru Observatorul de Covasna, că va fi o provocare pentru ea să îmbine munca de viceprimar cu învățatul.

„Trebuie să recunosc că am foarte multe emoții, deoarece eu încă mai am studii de făcut și sper cumva să împac lucrurile și să echilibrez balanța în așa fel încât să nu sacrific nimic”, ne declara, printre altele, acum câteva luni Maria – Bianca Vașvari.

Alegerea acesteia pentru funcția de viceprimar a venit la capătul a nouă luni în care Consiliul Local Barcani a fost împărțit în mai multe tabere atunci când venea vorba despre alegerea unei persoane care să ocupe această funcție, dar și după propunerea altor persoane care nu au obținut voturile necesare.

„Subiectul „viceprimar” este unul destul de delicat la Barcani

Edilul – șef din Barcani, Nicolae Pastor, spune că înțelege decizia luată de Maria – Bianca Vașvari, dar și că nu va veni cu o altă propunere de viceprimar în Consiliul Local.

„Îmi pare rău pentru această decizie. Visul de a urma medicina cu toată energia disponibilă și nu cu jumătate de măsura (cealaltă jumătate fiind primăria) o înțeleg pe deplin! E un om ambițios, muncitor și cu țeluri înalte! Sunt convins că o să sprijine în continuare comunitatea ori de câte ori va fi nevoie, la fel cum a făcut-o și până acum. Subiectul „viceprimar” este unul destul de delicat la Barcani, prin urmare nu aș mai vrea să vin cu altă propunere în Consiliul Local. Împreună cu echipa din Primărie, ne vom da în continuare toată silința în a continua toate activitățile începute și de a fi zilnic alături de comunitate”, a declarat, pentru Observatorul de Covasna, Nicolae Pastor.

Maria – Bianca Vașvari este singura femeie din Consiliul Local Barcani și, în același timp, la vârsta de 25 de ani, cel mai tânăr membru. Aceasta a candidat la alegerile locale din 2020 din partea Alianței USR – PLUS.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.