Interviu cu fostul prefect al judeţului Covasna, Gheorghe Tatu, realizat de Dumitru Manolăchescu în seria „Oameni pentru comunitate” Gheorghe Tatu s-a născut la 11 martie 1941 într-un „foarte frumos sat de sub munte”, adică în Sebeşul de Sus – Sibiu. A fost cel mai mic dintre cei trei copii ai preotului Gheorghe Tatu şi învăţătoarei Eudochia Tatu. De aceea i s-a spus Puiu şi Puiu a rămas pentru prieteni până în ziua de azi. Cum faci pasul de la Sebeş la Sf. Gheorghe şi de la statutul de medic veterinar la Brateş la cel de prefect al judeţului Covasna – vom afla în cele ce urmează, după o dezbatere serioasă cu sus-numitul asupra tainelor vieţii în „taverna lu bunicu”, amenajată prietenos în pivniţa casei strămoşeşti din Avrig, din curtea căreia crestele Făgăraşilor se văd desenate în alb-negru, ca într-o poveste pentru mai târziu. (...) – Dacă nu sunt prea indiscret, poţi să-mi spui de ce ai ales Brateş când aveai şi opţiuni mai interesante? – Pot să-ţi spun, de fapt e simplu, atât de simplu încât poate părea pueril: suna româneşte şi avea gară. Eram medic veterinar de circumscripţie, dispensarul avea o singură cameră în care locuinţa medicului era separată de birou printr-un paravan de aţă de şapte lei cincizeci, ţin minte asta pentru că era în inventar şi cu inventarele nu te joci... Nu aveam curent electric, dar am întâlnit nişte oameni deosebiţi, începând cu vizitiul şaretei – „maşina” dispensarului – şi terminând cu primarul de atunci, preşedintele CAP şi, deloc în ultimul rând, oamenii Brateşului, care m-au primit cu respect şi afecţiune. Ulterior am aflat că eram singurul român vieţuitor în cele şase sate pe care le avea circumscripţia. (...) – Ce rămâne pentru Gheorghe Tatu după patru ani de muncă în Prefectura Covasna? – E foarte greu să fac eu evaluarea asta. Am fost prefect din 1997 până în 2001. Ce constat eu, azi, e că locuitorii judeţului îmi spun „bună ziua” sau „jó napot” când mă întâlnesc şi se bucură că mă revăd. Cred că este un fapt care demonstrează că în acei patru ani de zile am fost aproape de oameni, m-am bucurat şi am suferit împreună cu ei. (...) – Ţin minte că la un moment dat ai avut o propunere care s-a „bucurat” de multă atenţie negativă din partea românilor... – Da, eu am fost întotdeauna un militant pentru o convieţuire armonioasă cu maghiarii, în care să ne regăsim şi noi, alături de ei, în demnitate şi afirmare a identităţii româneşti. La o întâlnire cu preşedintele Ion Iliescu am spus că Dumnezeu ne-a lăsat, într-o clipă de inspiraţie fastă sau mai puţin fastă, împreună, români şi maghiari, în acelaşi areal. Aşa am fost dintotdeauna şi-aşa vom fi şi în continuare, refuz să cred că se poate altfel. Din acest motiv, diferendele dintre noi ar merita să fie rezolvate în mod echitabil pentru toţi. Într-un divorţ permanent nu putem trăi, iar dacă nu ne putem iubi, măcar un concubinaj s-ar impune în mod logic. De aceea am propus ca noi, românii, fiind mai puţini în zonă să ne revendicăm condiţia de minoritari, să obţinem acest statut şi să beneficiem de acelaşi tratament privilegiat pe care maghiarii îl revendică la scară naţională. N-am avut succes atunci şi nu ştiu dacă azi ideea ar fi acceptată. Eu unul sunt şi acum convins că, dacă s-ar pune în practică, am putea deveni partenerii unui dialog real chiar şi în mult discutata problemă a autonomiei. (...) Citeşte interviul integral în ziarul "Observatorul de Covasna" de vineri, 25 iulie, ca să afli printre altele cum au ajuns 1.654 de covăsneni să doneze sânge pentru Gheorghe Tatu şi soţia sa