Vâlcele va găzdui ediţia din acest an a festivalului apei minerale „Aquarius”
Localitatea Vâlcele, care în urmă cu aproape un secol şi jumătate rivaliza cu celebra staţiune Karlovy Vary, va găzdui ediţia din acest an festivalului apei minerale „Aquarius”.
Reprezentantul Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului din cadrul Consiliului Judeţean, Albert Zoltán, a declarat că organizatorii au ales această localitate atât pentru trecutul ei, puternic legat de apele minerale, cât şi pentru prezent, aici fiind inaugurat în acest an un centru balnear construit din fonduri europene prin proiectul „Drumul Apelor Minerale”.
„Aquarius este un festival pe care, în fiecare an, îl organizăm în altă localitate unde există izvoare de apă minerală, iar anul acesta am ales Vâlcele pentru cea de-a opta ediţie, deoarece istoria localităţii este legată de apele minerale. (...) Vom încerca să reconstituim atmosfera de odinioară, vom aduce o fanfară care va cânta în pavilionul din parcul central şi vom aduce chiar şi câteva capre, pentru că pe vremuri aşa se făcea cura de apă minerală de la Vâlcele, cu lapte de capră, pentru a reduce aciditatea şi a avea un efect terapeutic mai mare”, a declarat Albert Zoltán.
Festivalul „Aquarius” pune accent pe apele minerale de izvor, deci cele neîmbuteliate, care, conform tradiţiei, vor fi aduse în butoaie. Ca şi în anii precedenţi va fi organizat un concurs pentru desemnarea „Zânei apelor minerale”, juriul urmând să desemneze câştigătoarea pe baza anumitor criterii, cum ar fi gust, turbiditate, aciditate, compoziţie chimică şi efectul terapeutic.
Specialiştii spun că nu toate apele minerale „rezistă în sticlă”, prin urmare, ca să nu-şi piardă proprietăţile şi să aibă efect curativ, trebuie băute direct de la izvor.
În Covasna sunt mii de izvoare de apă minerală – unele devenite branduri, altele cunoscute doar de localnici, care le folosesc ca leacuri pentru diverse boli.
În localitatea Vâlcele, lângă Sfântu Gheorghe, există un izvor de apă minerală cu un conţinut extrem de mare de magneziu, 335 de miligrame la litru, prin urmare este un excelent remediu pentru stres, gastrite, ulcer, osteoporoză şi reumatism.
Documentele de arhivă menţionează că voievodul sârb Milos Obrenovici, care a vizitat Vâlcele în 1841, a donat bani pentru ridicarea unei biserici după ce s-a vindecat în urma tratamentului făcut în această staţiune.
Muzeograful Nicolae Moldovan din Sfântu Gheorghe, care a realizat monografia localităţii Vâlcele, spunea că aceasta rivaliza pe vremuri cu celebra staţiune Karlovy Vary. Din păcate, staţiunea Vâlcele a decăzut în anii comunismului şi a fost complet abandonată după privatizarea principalelor obiective turistice, prin urmare ar avea nevoie de investiţii masive pentru a-şi recăpăta strălucirea şi notorietatea avute în urmă cu mai bine de 150 de ani.