Urșii au făcut mai puține stricăciuni în județul Covasna: pagubele din 2024, cu 46% mai mici
Valoarea pagubelor provocate de urși în județul Covasna a scăzut semnificativ în 2024, cu peste 509.000 de lei mai puțin față de anul 2023. În termeni procentuali, acest lucru înseamnă o scădere de peste 46%, conform datelor oficiale. Dacă în 2023 valoarea totală a pagubelor a depășit un milion de lei, în 2024 s-a ajuns la 588.813 lei.
Aceste rezultate sunt atribuite în principal implementării Legii 242/2024, prin care au fost extrași 55 de urși considerați problemă, și aplicării stricte a Ordonanței 81/2021, ce permite intervenția primarilor în cazurile critice, a spus marți, în cadrul unei conferințe de presă, directorul executiv al Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Covasna, Gheorghe Neagu.
Acesta a precizat că în anul 2024 valoarea pagubelor (588.813 de lei) a scăzut aproape la jumătate față de anul precedent (1.098.592 de lei). O mare parte din sumă a fost achitată, iar restul banilor vor fi plătiți până la finalul luni februarie, mai spun autoritățile.
Diferențe majore sunt la toate capitolele, însă ies în evidență oile și păsările. Dacă în 2023 au fost omorâte 260 de oi, în 2024 au căzut pradă ursului 109. În ceea ce privește păsările, lista celor omorâte număra 649 în 2023, iar în 2024 au fost raportate 248. O scădere este și la porcii omorâți, cu 2 animale ucise anul trecut, față de 31 de animale ucise în 2023.
În ceea ce privește culturile afectate, în 2023 au fost raportate peste 80 de hectare de porumb distruse de urs, în vreme în 2024 au fost 16. La floarea-soarelui, pagubele în 2023 numărau aproape 12 hectare, iar anul trecut mai puțin de 7 hectare.
Numărul deciziilor de plată a scăzut, de asemenea, de la 335 în 2023 la 207 în 2024, dintre care 193 au fost asociate cu urși și 14 cu lupi.
„Având în vedere că a apărut legea 242 prin care s-au extras 54 de urși și o restanță de un urs din 2023, deci 55 de urși în total, și având în vedere că primarii s-au implicat și au pus în aplicare Ordonanța 81 din 2021 prin care urșii cu probleme au fost recoltați, a scăzut numărul pagubelor. Astea ar fi explicațiile pentru care nu avem atâtea pagube ca în 2023. Urmează ca anul acesta să mai avem încă o cotă de 54 de urși care trebuie extrași până la 31 decembrie 2025”, a declarat Gheorghe Neagu.
Provocări rămase și pașii următori
Anul acesta a debutat cu un incident la Vâlcele, unde un urs a omorât două vaci ale unui fermier.
„Relocarea nu este soluția. Nu a dat roade, ci din contră, îl duci astăzi unde-l duci și peste trei, paru zile sau o săptămână este înapoi. Fără acordul gestionarului fondului de vânătoare nu poți să-l duci de pe un fond pe altul, pentru că toată lumea la noi are urși, inclusiv fondurile de vânătoare de câmp, Coșeni și Dalnic”, a mai adăugat Gheorghe Neagu.
Pe plan juridic, reprezentanții organizațiilor implicate în combaterea abuzurilor au inițiat procese pentru contestarea deciziilor recente cu privire la autorizaţiile de recoltare a urșilor. La Curtea de Apel Brașov sunt programate două înfățișări în cursul acestei săptămâni pentru soluționarea acestor spețe, a mai punctat directorul executiv al APM.
Mai multe amănunte despre conflictul om-urs în județul Covasna puteți citi AICI - „Campanie CovasnaMedia. Cu lupa, în lumea urșilor din județul Covasna”.