Una dintre cele mai bătrâne femei din Sfântu Gheorghe, Kiss Etelka, a împlinit pe 6 octombrie 100 de ani, ocazie cu care autoritățile locale i-au pregătit un tort și câteva cadouri, felicitând-o pentru vârsta sa înaintată.

Kiss Etelka s-a născut în 1913 la Budapesta, iar în județul Covasna (pe atunci parte a Ungariei), a ajuns în 1940, mai exact la Bixad, urmare a unei repartiții pe care a primit-o tatăl său. Câțiva ani mai târziu, în 1946, familia a ajuns la Sfântu Gheorghe și aici a și rămas pentru tot restul vieții.

Kiss Etelka provine dintr-o familie de dascăli, iar meseria pe care și-a ales-o a fost cea de educator. Poate de asta, spune ea, a avut o viață lungă – pentru că i-au plăcut copiii și datorită lor și-a menținut mereu mintea liberă și curată. În plus, fosta educatoare, căreia i-au trecut prin mâini zeci de generații, mai are un secret al vieții lungi: nu a băut și nici nu a fumat vreodată și a fost mereu un om cumpătat, inclusiv în gânduri și în vorbă.

„Mi-au plăcut enorm copiii… am educat generații întregi și dacă am vreun sfat pentru tineri este să se poate frumos unii cu alții. Viața ne învață că trebuie să fim răbdători și toleranți, să nu ne urâm ci să încercăm să ne facem fiecare zi cât mai frumoasă”, spune Kiss Etelka, a cărei poveste preferată este Albă ca Zăpada – deși nu și-o mai amintește în întregime, după cum ea însăși mărturisește.

Și mai are un secret Kiss Etelka: acela al dragostei pentru cel pe care l-a ales să-i fie soț, Kiss László. Căci, spune ea, a avut o căsnicie lungă de 64 de ani, în care nu au existat certuri violente ori injurii, ci multă înțelegere, răbdare și dorința permanentă de a merge mai departe. Împreună au avut trei copii – două fete și un băiat; azi mai trăiesc doar fetele, ajunse la vârste respectabile și ele. Iar de la copii are șapte nepoți și tot atâția strănepoți – sunt răspândiți care pe unde, însă de ziua ei și-au amintit cu toții și chiar de n-au fost lângă ea i-au transmis felicitări și gânduri bune.

Acum, Kiss Etelka trăiește singură într-un mic apartament din Sfântu Gheorghe, iar până la începutul acestui an s-a descurcat de minune, reușind să facă inclusiv plimbări săptămânale. În luna februarie însă, bătrânețile au ajuns-o și puterile i-au slăbit, astfel că acum nu mai iese din casă și are grijă de ea una dintre fiice, care stă într-un bloc vecin. În rest însă, nu are probleme grave de sănătate: ia câteva pastile de inimă, aude și vede cam greu, însă nimic dureros.

Simte însă că organismul i-a slăbit și se gândește că îi va veni și ei vremea să plece Dincolo, unde o așteaptă soțul László, care a murit acum șase ani… și toți cei dragi, pe care i-a pierdut de-a lungul unei vieți.

De altfel, mai și glumește din când în când, spunând că „acolo, Sus, mi-au pierdut certificatul de naștere…”. Și așteaptă, o așteptare în care își deapănă amintirile și privește cu drag și oarecare condescendență îndreptățită la cei din jur – e vorba de 100 de ani, totuși…