ACTUALITATE 1 noiembrie 2019

Un nou caz de şofer prins la volan cu alcoolemie ridicată

de Covasna Media | 2920 vizualizări

Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Întorsura Buzăului - Postul de Poliție Sita Buzăului efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

În fapt, la data de 30 octombrie a.c., în jurul orelor 20:00, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat în vârstă de 69 de ani care conducea un autovehicul în com. Sita Buzăului, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost de 1,13 mg/l alcool pur  în aerul pur expirat. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.  

Nu conduceți sub influența băuturilor alcoolice!

Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacție și precizia mișcărilor. Totodată, poate determina scăderea acuității vizuale și auditive a șoferilor.

Legea pedepsește aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce șoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentrația de alcool în sânge depășește limita legală!

De asemenea, le recomandăm celor aflați la volan să adapteze viteza la condițiile meteo-rutiere, să păstreze o distanță corespunzătoare față de autovehiculul din față și să sporească atenția atunci când circulă în coloană sau vizibilitatea este redusă!

Poliția Română este la datorie, iar orice încălcare a legii este sancționată!

(Compartimentul Relații Publice IPJ Covasna)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.