Un nou atac de urs într-un sat covăsnean: „Ne-au terorizat”
Ursul a atacat din nou în județul Covasna. Pradă i-a căzut în dimineața zilei de marți chiar gospodăria din satul Dobolii de Sus a primarului din Boroșneu Mare, Ilie Nicolae. Edilul spune că ursul își face apariția foarte des în comunitate și că oamenii sunt de-a dreptul terorizați, mai ales că sălbăticiunile aproape că nu se mai tem de zgomotele puternice și cu atât mai puțin de prezența umană.
Marți dimineața ursul a intrat în gospodăria primarului, după ce a sărit gardurile care o împrejmuiesc, cu plasă și sârmă ghimpată, înalte de aproape doi metri, și a intrat în cotețul de găini, rațe și bibilici unde a făcut prăpăd, ne-a spus Ilie Nicolae, subliniind că nu e prima dată când familia lui trece prin astfel de momente de groază, dar și că toți concetățenii săi se află în situații similare, la limita disperării.
„Atâtea sesizări am făcut peste tot de m-am săturat. Vă dau cuvântul meu! (...) Ne-au terorizat! Nu e un urs, sunt trei – o ursoaică și puii. Nu e zi în care să nu îmi spună oamenii „iar a intrat ursul”. Pe mine, acum două săptămâni, era gata să mă atace în propria curte! (...) Am venit de la muncă, am luat coasa în mână să cosesc niște iarbă la păsări. M-am apropiat de niște nuci pe care i-am plantat recent și ursul s-a ridicat în două picioare de acolo și a sărit către mine. Am avut noroc că nu am luat-o la fugă. Cred că o lua după mine. Am aruncat coasa și am început să fac zgomot. Cumva, s-a retras. A sărit gardul și după ce am aruncat niște petarde, cumva, cumva a plecat de lângă gard. După două ore s-a auzit iar gălăgie pe stradă. Un vecin striga că a intrat ursul la el. Am încercat să îl alungăm, dar ce să plece? Se uita la noi. Într-un final s-a îndepărtat. De atunci, vă dau cuvântul meu de onoare, nu e zi să nu avem probleme”, ne-a spus, exasperat, primarul Ilie Nicolae.
Atacuri au fost recent și în satele Leț și Țufalău, ne-a mai spus primarul, care a punctat că la Țufalău ursul s-a plimbat nestingherit pe lângă căminul cultural și școală.
„Vă spun, oamenii sunt terorizați. Să te întâlnești pe drum cu ursoaica cu pui? Nu mai ai curaj să mai mergi”, a mai precizat Ilie Nicolae.
Problemele s-au accentuat încă de anul trecut, când au fost situații cu urși care au intrat în beciurile oamenilor, chiar sub locuințe.
„Atâtea probleme avem cu urșii că ne-au terminat. M-am săturat. Bătrânii au ajuns să stea ziua în curte ca să își păzească cele câteva găini pe care le cresc. Nu mai știm ce să facem!”, a încheiat primarul covăsnean.
Singura soluție pe care autoritățile județene o au este să solicite de la Ministerul Mediului derogări pentru recoltarea urșilor periculoși. Dar cea mai recentă derogare obținută în județul Covasna a fost în luna martie.
Între timp, urșii s-au înmulțit necontrolat, ajungând la peste 1600 de exemplare, într-un județ unde numărul maxim care ar putea asigura conviețuirea pașnică este de aproximativ 400, potrivit Agenției pentru Protecția Mediului.
Cele mai recente date de la APM Covasna, de săptămâna trecută, arătau că anul acesta s-au înregistrat, pentru despăgubiri, aproape 60 de cazuri, însă, spun specialiștii, numărul nu este cel real, având în vedere că oamenii s-au săturat să mai facă hârtii și să treacă prin „testul” birocratic al răbdării.
Urșii au omorât deja anul acesta în județul Covasna peste 120 de oi, 120 de găini, 12 vaci, trei capre șase iepuri, două familii de albine, dar și un cal. Se preconizează că va crește numărul de cazuri, în special în zona culturilor agricole, mai spun specialiștii din APM.
Luna trecută, Ministerul Mediului a pus în dezbatere publică un proiect prin care se prevede împușcarea a 140 de urși, în cazul în care fac pagube sau atacă oamenii. Propunerea a fost aprig contestată de activiștii de mediu, care au și inițiat o petiție împotriva acesteia. În mai puțin de o lună s-au strâns peste 50.000 de semnături și documentele au fost transmise către Ministerul Mediului.
Totodată, sunt păreri care spun că ordinul privind derogările ar fi o acoperire pentru vânatul de trofee. Important ar fi, spun unii specialiști în protecția mediului, să fie eliminați urșii care fac probleme.
Între timp, situația pare că scapă de sub control, iar autoritățile județene nu pot decât să spere la un răspuns de la Minister, până să nu se ajungă, la fel ca în județele învecinate, la victime sau chiar pierderi de vieți omenești.