Un cauciuc explodat a cauzat accidentul dintre Malnaș și Micfalău
Un accident grav s-a produs joi, 19 iunie, în jurul prânzului, pe DN 12, în județul Covasna. Un tir care mergea spre județul Harghita, a intrat pe contrasens după ce i-a explodat un cauciuc din față. Vehiculul a lovit frontal un autoturism care circula regulamentar din sens opus. Din păcate, șoferul autoturismului a murit pe loc.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care se deplasa din direcția municipiului Sfântu Gheorghe spre județul Harghita, a pătruns pe sensul opus de circulație, în urma unei explozii a pneului stânga față al capului tractor.
Vehiculul a intrat în coliziune frontală cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus. Din nefericire, conducătorul autoturismului a decedat la fața locului, acesta fiind singur în vehicul la momentul impactului”, a transmis IPJ Covasna.
Conducătorul tirului a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Acesta a fost transportat la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea unui procuror, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Traficul în zonă s-a desfășurat alternativ, pe un singur fir, dirijat de polițiști până când s-a făcut cercetarea la fața locului.
Sursa foto: IPJ Covasna