Un bărbat este cercetat pentru vânzare de petarde
În urma controalelor efectuate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Întorsura Buzăului pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale în domeniul articolelor pirotehnice, în piaţa industrială din oraş a fost identificat marți un bărbat în vârstă de 35 ani din Braşov care vindea petarde fără autorizație. 3.600 de petarde au fost confiscate, iar bărbatul este cercetat acum sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice.
Legislaţia în vigoare prevede că articolele pirotehnice pot fi deţinute şi comercializate numai de către persoane juridice autorizate în acest sens de către Inspectoratul Teritorial de Muncă şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie. Șeful IPJ Covasna, cms. șef Ion Popa, a declarat că anul acesta au primit multe solicitări pentru asemenea autorizații, și că vor efectua controale pentru a-i depista pe cei care vând artificii sau petarde fără a avea acest drept.