ACTUALITATE 20 iunie 2023

ULTIMĂ ORĂ! Judecătorii Tribunalului Covasna se alătură protestului de la nivel național

de David Leonard Bularca | 889 vizualizări

Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Covasna a decis, într-o ședință care a avut loc marți, 20 iunie, să se alăture protestului de la nivel național al magistraților. Concret, judecătorii au decis că vor lucra doar la cazurile urgente. Nemulțumirile sunt legate de modificările privind pensiile speciale, pe care Guvernul are în plan să le modifice, scrie presa centrală.

Anunțul că și judecătorii de la Tribunalul Covasna se alătură protestului a fost făcut prin intermediul unui comunicat de presă.

„La data de 20.06.2023 la sediul Tribunalului Covasna a avut loc Adunarea Generală a Judecătorilor acestei instanţe, convocată de Preşedintele instanţei conform art. 55 alin. 2 lit. b din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, şi art. 14 alin. 1 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3243/2022”, se arată în prima parte a comunicatului.

Judecătorii Tribunalului Covasna vor continua munca doar în cazul dosarelor urgente.

Întrucât punctul de vedere exprimat de întreg corpul magistraților în Adunările generale din data de 31.05.2023 nu este luat în considerare la adoptarea modificărilor legislative cu privire la pensiile magistraților, judecătorii Tribunalului Covasna au decis, cu unanimitatea celor prezenţi, să adopte forma de protest a amânării judecării cauzelor cu excepția cauzelor urgente mai jos menţionate:

- în materii non-penale: ordonanţă preşedinţială, măsuri asiguratorii, suspendare executare hotărâre, suspendare provizorie, suspendare executare act administrativ, instituire plasament, plasament de urgență, deschiderea procedurii insolvenței la cererea debitorului;

- în materie penală: cauzele în care au fost dispuse măsuri preventive, indiferent de natura acestora (arestare preventivă, arest la domiciliu, control judiciar) şi stadiu procesual, cauzele de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăți precum şi cauzele apreciate de fiecare complet de judecată ca având caracter urgent”, se arată în comunicatul de presă al Biroului de Informare și Relații Publice al Tribunalului Covasna, semnat pe purtătoarea de cuvânt, judecătoarea Kovács Simona.

La nivel național, și judecătorii și procurorii de la Curtea de Apel București au anunțat că vor lua parte la protest, la fel și cei de la Direcția Națională Anticorupție (DNA). Aceeași decizie au luat-o și alți magistrați din mai mult zone ale țării.  

Sursa foto: unsplash.com

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.