ACTUALITATE 6 iunie 2017

Trupa EGO a debutat cu succes pe scena profesioniștilor

de Iulia Drăghici - Taraș | 2046 vizualizări

Primul spectacol profesionist făcut de amatori a fost o surpriză cu adevărat plăcută pentru cei care joi seara, de 1 iunie, au ales să fie la Teatrul „Andrei Mureșanu” și nu în altă parte. Trupa EGO, cea mai tânără trupă de teatru din Sfântu Gheorghe, formată din Edi Brandabura, Denis Onişoru şi Daniel Suciu, trei elevi din clasa a XI-a a Colegiului Național „Mihai Viteazul”, a dat viață spectacolului „Artă” de Yasmina Reza, în regia Mirelei Bucur. Evenimentul a stârnit îndelungi hohote de râs și ropote de aplauze de la publicul care a umplut sala de spectacol.

Cei trei tineri, care joi s-au aflat la prima ieșire pe scenă cu o piesă de teatru adevărată, au reușit să țină spectatorii în priză pe durata întregului spectacol și, mai mult decât atât, să stârnească valuri de emoții pozitive și reacții asemenea în toți cei care mai bine de o oră nu și-au putut lua ochii de la ei.

„A fost chiar mai bine decât la repetiții”, au spus la unison actorii și regizoarea, după ce evenimentul s-a încheiat, în vreme ce noi, cei din public, am spus, printre zâmbetele largi, că a fost un spectacol peste așteptări.

Regizoarea Teatrului „Andrei Mureșanu”, Mirela Bucur, cea care a preluat proiectul „Trupa EGO” de dragul tinerilor care își doresc să învețe ce înseamnă de fapt teatrul și dincolo de cortină și pe care îl susține în regim de voluntariat, spune că cei trei viitori artiști au surprins-o plăcut și de pe scenă, nu doar din timpul repetițiilor.

„Sunt fericită pentru ei, pentru succesul lor și pentru faptul că și-au bucurat colegii și pentru că eu am reușit ce mi-am propus. Trei copii, care nu aveau încredere în ei, au ajuns la o performanță foarte apropiată de cea a profesioniștilor. Au reușit să țină timp de o oră atenția tuturor celor din sală, un lucru foarte greu chiar și pentru actorii profesioniști. Pentru mine a fost impresionant felul serios în care au muncit acești copii. Jos pălăria! A mers impecabil!”, a declarat regizoarea Mirela Bucur pentru „Observatorul de Covasna”.

„Sunt foarte talentați și muncitori. Sunt niște copii extraordinari. Eu sunt atașată de ei, pentru că sunt ai noștri și clar sunt subiectivă, dar chiar felicit din tot sufletul toată munca Mirelei și bineînțeles a celor trei protagoniști, care sunt extraordinari, talentați și tineri. Le doresc tot binele și foarte mult succes pe mai departe”, a spus, după spectacol, managerul TAM, Anna Popa.

Experiența a fost una încântătoare nu doar pentru cei din public și pentru cei implicați în organizarea evenimentului, ci mai ales pentru cei trei actori, Edi Brandabura, Denis Onişoru şi Daniel Suciu, care au dat viață personajelor Yvan, Serge și Mark. După prima lor ieșire pe scenă, tinerii au început să se gândească tot mai serios la posibilitatea de a deveni actori profesioniști, pentru că la ultima discuție doar Daniel fusese cel care se hotărâse să facă acest pas.

„M-am simțit genial pe scenă. Nu ne așteptam să se râdă atât de mult. Aveam mari emoții înainte, dar când am intrat, totul a intrat la normal. Simt că a ieșit mai bine ca la repetiții și chiar mă bucur. Sunt și mai hotărât să dau la teatru”, ne-a spus Daniel Suciu la finalul evenimentului.

„Mi-a plăcut foarte mult. Pe scenă nu am avut emoții și chiar m-am simțit bine. Experiența aceasta, sentimentele și adrenalina m-au pus pe gânduri și cred că am descoperit de ce actorii aleg această meserie”, a spus și Denis Onișoru.

„Mă simt împlinit. Am avut emoții cu câteva minute înainte să intru pe scenă, dar după aceea am simțit publicul și mi-a plăcut foarte mult. Acesta a fost foarte receptiv la ceea ce am vrut noi să transmitem și a fost foarte bine”, este de părere și Edi Brandabura.

În toamnă, preselecții pentru Trupa EGO

În exclusivitate, regizoarea Mirela Bucur ne-a spus că în toamnă vor avea loc preselecții pentru ca și alți tineri pasionați de teatru și dornici de muncă să aibă șansa să vadă pe pielea lor ce înseamnă cu adevărat teatrul.

„Sper să îi vadă cât mai mulți tineri și să vadă că se poate. Mai sper și ca la toamnă cât mai mulți din tinerii care au fost la premieră să vină la preselecții pentru Trupa EGO. Vrem să avem continuitate, astfel că voi lua elevi de anii I și II de liceu, pentru a-i pregăti timp de un an”, ne-a dezvăluit Mirela Bucur.

Încă o șansă de a vedea spectacolul „Artă”

Cei care au ratat premiera spectacolului „Artă” de Yasmina Reza, în interpretarea Trupei EGO, mai au o șansă să îi vadă în acțiune pe cei trei tineri protagoniști. Aceștia vor mai urca pe scenă în 18 iunie a.c. în cadrul Festivalului de Teatru pentru Trupe Amatoare din Sfântu Gheorghe, organizat de Teatrul Independent Osonó, în parteneriat cu Școala Populară de Artă.

Fotografii de la spectacol sunt aici

 

 

Teme articol: teatru spectacol premiera ego
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.