ACTUALITATE 9 iulie 2017

Trofin și Bobocea de la CSM Sfântu Gheorghe, campionii României la atletism

de Iulia Drăghici - Taraș | 2920 vizualizări

Cosmin Trofin și Claudia Bobocea, atleți ai Clubului Sportiv Municipal din Sfântu Gheorghe, au câștigat trei titluri naționale la Campionatul Național de Atletism de Seniori și Tineret, desfășurat în perioada 7 – 8 iulie, la Pitești.

Cosmin Trofin este astfel dublu campion național, la tineret și la seniori, în proba de 800 de metri, cu timpul de 1:49:16.

Nici vedeta Clubului Sportiv Municipal din Sfântu Gheorghe, Claudia Bobocea, nu s-a lăsat mai prejos și a obținut titlul de campioană a României la proba de 800 de metri feminin, cu timpul de 2:04:05.

CSM Sfântu Gheorghe a participat la Campionatul Național de la Pitești cu trei sportivi, însă Iulian Ganciu a abandonat după ce a suferit o accidentare. Acesta a fost călcat pe călcâi și nu a mai putut continua proba de 1500 de metri în care era înscris.

„Secția de atletism de la CSM Sfântu Gheorghe a obținut rezultate deosebite la aceste Campionate Naționale și venim acasă cu trei titluri naționale. Este ceva absolut extraordinar. Îi felicit pe această cale pe sportivi și pe antrenorul Valentin Anghel și să dea Dumnezeu să o ducă cât mai mult la CSM Sfântu Gheorghe”, ne-a declarat directorul Clubului Sportiv Municipal, George Carcadia.

Acesta a mai precizat că sportivii CSM sunt dublu-legitimați, fiind membri atât ai clubului din Sfântu Gheorghe, cât și la CSA Steaua București.

Vicecampioana României la atletism va semna cu CSM Sfântu Gheorghe

Directorul CSM Sfântu Gheorghe ne-a mai dezvăluit că în curând o nouă sportivă de top va semna cu clubul covăsnean. Este vorba despre atleta Florina Pierdevară, noua vicecampioană națională de 800 m și campioana națională la 1500m, după rezultatele competiției de la Pitești.

„CSM Sfântu Gheorghe este în tratative pentru a aduce la CSM Sfântu Gheorghe pe cea de-a doua sportivă a României la 800m, Florina Pierdevară, care acum a ieșit pe locul 2, după Claudia. Anul trecut a fost campioana României la 1.500 de metri. În proporție de 90- 95%, aceasta va semna cu noi. De asemenea, sper ca până în toamnă să aducem încă un sportiv de talie națională, deci tot un campion sau vicecampion. Atunci CSM Sfântu Gheorghe va avea tot ce e mai bun în probele de semifond, 800 și 1.500 de metri din România”, a mai spus George Carcadia.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.