Trimiși în judecată de DNA pentru restituirea clădirii Liceului Szekely Miko
Inculpaţii au prejudiciat Statul român cu suma de aproximativ 1.300.000 euro reprezentând valoarea imobilului
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Braşov au dispus trimiterea în judecată a mai multor persoane care au făcut parte dintr-o comisie specială de distribuire a imobilelor și care au contribuit astfel la restituirea unui imobil din Sfântu Gheorghe către Eparhia Reformată. Potrivit unui comunicat al DNA, fostul subsecretar de stat la Oficiul Regional pentru Relaţii Interetnice din cadrul Ministerului Informaţiilor Publice, fostul consilier în Ministerul Justiției, Silviu Clim, și reprezentantul Eparhiei Reformate, Marosan Tamas, au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au arătat că în anul 2002, Marko Attila-Gabor - subsecretar de stat la Oficiul Regional pentru Relaţii Interetnice din cadrul Ministerului Informaţiilor Publice, Marosan Tamas – reprezentantul Eparhiei Reformate din Ardeal şi Silviu Clim, reprezentantul Ministerului Justiţiei, au făcut parte din Comisia specială de Restituire a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor minorităților naţionale din România, comisie înfiinţată în baza O.U.G. nr. 83/1999.
”În această calitate, cei trei inculpaţi au întocmit în 14 mai 2002 o Notă de constatare în care au arătat, contrar realităţii, că un imobil situat în municipiul Sfântu Gheorghe a fost proprietatea Bisericii Reformate din Sfântu Gheorghe şi l-au restituit Eparhiei Reformate din Ardeal. Imobilul în discuţie a avut destinaţia de şcoală din momentul edificării construcţiei şi în prezent include două instituţii de învăţământ: Liceul Teoretic Szekely Miko şi Liceul Teologic Reformat. Această retrocedare a fost posibilă cu încălcarea atribuţiilor celor trei inculpaţi în cadrul Comisiei, având competenţe în privinţa examinării legalităţii cererilor de restituire, de analizare a documentelor depuse în susţinerea cererilor şi de adoptare a deciziilor în concordanţă cu aceste documente”, se arată în comunicatul DNA.
Potrivit aceluiași comunicat, Ministerul Administraţiei Publice stabilise în aprilie 2002 că imobilul respectiv nu putea fi retrocedat în baza O.U.G. nr. 83/1999. Astfel, retrocedarea s-a efectuat, potrivit DNA, în baza unui extras de carte funciară nevalabil, emis în 1990, cât şi a cărţii funciare care nu avea traducere autorizată în limba română, documente ce fuseseră depuse în fotocopie de Eparhia Reformată din Ardeal.
”În această modalitate, inculpaţii au prejudiciat Statul român cu suma de aproximativ 1.300.000 euro reprezentând valoarea imobilului”, arată cei de la DNA, subliniind că Primăria Sfântu Gheorghe nu s-a constituit parte civilă în dosar, iar în vederea recuperării pagubei, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând celor trei inculpaţi.
Dorasul cauzei a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Sfântu Gheorghe, iar DNA a precizat că ”această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.