Traficul pe Kós Károly rămâne deschis și în timpul lucrărilor finale
Autoritățile locale din Sfântu Gheorghe iau în consideraţie continuarea lucrărilor pe strada Kós Károly fără a mai închide complet traficul
După ce reabilitarea și modernizarea primei porțiuni a străzii Kós Károly a dat mari bătăi de cap autorităților locale din reședința de județ, care au ținut tronsonul complet închis aproape un an, acestea își propun ca, pentru cealaltă porțiune, să nu mai suspende traficul, ci să se lucreze alternativ, pe benzi.
„Vom face lucrările pe două sau trei tronsoane. Pe viitor, vom încerca să nu închidem strada în totalitate, ci să se lucreze pe benzi. E foarte greu și pentru firmă, dar experiența pe care am avut-o pe primul tronson ne duce în această direcție, adică să încercăm să găsim soluții să se lucreze pe benzi, deci pe jumătate de stradă. E mai greu, dar măcar nu trebuie să închidem în totalitate circulația”, a declarat primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, joi, într-o conferință de presă.
Primarul a spus că, de îndată ce vremea o va permite, în martie sau aprilie anul viitor, vor începe aceste lucrări de modernizare a străzii, executate de aceeaşi firmă contractantă care a lucrat și prima porțiune, de la semafor până la Colegiul Național „Mihai Viteazul”.
Această primă porțiune a fost redeschisă circulației luni, pe 11 septembrie, odată cu începerea noului an școlar, deşi lucrarea nu este finalizată.
„Așa cum am preconizat și am promis, pentru ziua în care a început școala, strada Kós Károly s-a deschis circulației. Se lucrează la trotuare și înțelegerea cu reprezentanții constructorului a fost ca să se pună stratul de uzură după ce se finalizează lucrările care necesită utilaje grele pentru modernizarea trotuarelor, ca să nu strice noul strat de asfalt. Sper că în luna noiembrie se vor finaliza lucrările și pe strada Kós Károly”, a declarat Antal Árpád, care a precizat că turnarea stratului de uzură e „o chestiune de o zi, maxim două. Vom sugera să se lucreze sâmbăta, ca să nu deranjeze, iar acolo unde se poate, să se lucreze pe tronsoane, adică pe benzi de circulație”.
În perioada următoare, până la venirea iernii, autoritățile vor continua asfaltările pe străzile Cimitirului, Aleea Avântului, Făcliei și Presei, cu promisiunea către cetățeni că nu vor fi demarate alte lucrări majore, care să rămână descoperite în perioada sezonului rece.
Iulia Drăghici