ACTUALITATE 12 decembrie 2016

Tenisul de câmp, tot mai popular în rândul tinerilor întorsureni

de Iulia Drăghici - Taraș | 1353 vizualizări

Ediţia a II-a a „Cupei Speranţei” la tenis de câmp s-a desfăşurat sâmbătă şi duminică la sala de sport a Liceului Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului. La eveniment au participat circa 40 de copii, cu vârste între 6 şi 15 ani.

Concursul s-a desfăşurat pe patru categorii de vârstă: clasa pregătitoare – clasa a II-a, III-IV, V-VII şi VIII-X.

Vârful clasamentului categoriei formate din copiii claselor pregătitoare şi a II-a a fost ocupat de Tess Nespolino (locul I), Aura Mitrofan (locul II), Darius Iagăr (locul III) şi Anastasia Neagoe (locul IV).

Învingătorii din categoria clasele III-IV sunt Rareş Bularca (locul I), Melania Popica (locul II), David Minea (locul III) şi Zosima Bota (locul IV).

Participanţii la categoria claselor V-VII care au ocupat topul sunt: Eduard Strâmbeanu (locul I), Teodora Moraga (locul II), Bianca Bobeş (locul III) şi Ioana Aldea (locul IV).

Grupa elevilor din clasele VIII-X îi are în frunte pe Ana Papară (locul I), Leo Bularca (locul II), Flavius Hosu (locul III) şi Valentin Roth (locul IV).

„Acum am organizat concursul pe patru categorii, ca să fie grupele de vârstă mai apropiate. (...) Am fost mai mulţumit prin această organizare pentru că şi copiii au fost mai încântaţi şi valorile au fost mult mai apropiate. Altfel a fost şi lupta la titlu. Am avut sprijin din partea Liceului „Mircea Eliade”, a Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe, dar şi din partea Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Covasna. Cel mai mare sprijin l-am avut din partea părinţilor”, ne-a spus principalul organizator al evenimentului, profesorul de sport de la „Mircea Eliade”, Bogdan Stroie.

„Cupa Speranţei la tenis de câmp” a avut prima ediţie în perioada 31 august – 2 septembrie a.c.. Atunci au participat 16 concurenţi din clasele de gimnaziu.

Teme articol: Întorsura Buzăului tenis
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.