Temperatură în creştere în cea mai mare parte a ţării. Prognoza meteo pentru vineri şi sâmbătă
VINERI. Valorile de temperatură vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, dar cu precădere la deal şi la munte, unde cerul va fi variabil, informează ANM. În zonele joase, în special în primele ore ale zilei şi noaptea, local va fi ceaţă sau nebulozitate joasă, ce pot fi asociate cu burniţă. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, dar local şi temporar şi în Banat, Crişana, Moldova şi pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 15 grade, uşor mai ridicate în Banat, dar mai coborâte în zonele cu ceaţă persistentă. Minimele termice vor fi cuprinse între -1 şi 8 grade, mai mici în estul Transilvaniei, spre -5 grade, dar şi uşor mai ridicate în Dealurile de Vest.
SÂMBĂTĂ. În regiunile intracarpatice şi la munte, temperatura aerului va continua să crească şi va fi mult mai cald decât în mod obişnuit, iar ca aspect, ziua, va predomina o vreme însorită, iar în cursul nopţii cerul va fi variabil. În sudul şi estul teritoriului, local va fi nebulozitate joasă, asociată izolat şi trecător cu burniţă sau ploaie slabă, iar valorile termice, în special cele minime, se vor situa peste mediile multianuale. Îndeosebi dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţă, local în sud şi centru şi pe arii mai restrânse în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Moldova, Dobrogea şi sudul Banatului, precum şi în zonele de munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 5...6 grade în zonele cu ceaţă mai persistentă şi 18 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor situa între 2 şi 10 grade, mai coborâte în depresiunile Carpaţilor Orientali, până în jurul valorii de -3 grade.