ACTUALITATE 17 mai 2017

Tânărul din Întorsura Buzăului dat dispărut a fost găsit în județul Constanța

de Iulia Drăghici | 10611 vizualizări

Tânărul din Întorsura Buzăului, Alex Neagovici, dat dispărut de familie luni, 15 mai, a fost găsit teafăr. Acesta a fost identificat de polițiști pe raza județului Constanța chiar în seara de luni.

„A fost găsit chiar în seara zilei în care mama lui a sesizat autoritățile despre dispariție. A fost identificat pe raza județului Constanța. Am colaborat cu colegii noștri din țară, care ne-au ajutat să îl găsim în cel mai scurt timp. Era teafăr, nu a fost victima vreunei infracțiuni”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al județului Covasna, Nicoleta Tolvaj-Marin.

Familia tânărului în vârstă de 20 ani a sesizat Poliția orașului Întorsura Buzăului de dispariția tânărului după ce nu a mai putut lua legătura cu acesta timp de patru zile. După cercetări, polițiștii au aflat că aceasta nu a fost prima dată când tânărul a dispărut de acasă.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.