Suntem în perioada electorală; ce trebuie să știi
Pregătirile pentru alegeri sunt în toi, nu doar în sânul partidelor (care strâng semnături și anunță candidați), ci și la Prefectură. Asta pentru că a fost aprobat calendarul acțiunilor, iar perioada electorală pentru alegerile din 9 iunie a început în 12 martie. Atenție, însă, campania electorală va începe doar cu o lună înainte de alegeri, adică în 10 mai.
Prefectul Ráduly István a spus marți, în cadrul unei conferințe de presă, că a fost aprobat calendarul acțiunilor din perioada electorală pentru alegerea membrilor din România pentru Parlamentul European și a alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024.
Datele de știut sunt următoarele:
- perioada electorală a început pe 12 martie;
- campania electorală va începe cu o lună înainte de alegerile din 9 iunie, adică pe 10 mai, și se va încheia cu o zi înainte de alegeri.
„Perioada electorală este intervalul de timp cuprins între ziua aducerii la cunoștința publică a datei la care vor avea loc alegerile și data în care rezultatele finale ale acestora sunt aduse la cunoștința publică prin publicarea lor în Monitorul Oficial al României, după expirarea tuturor termenelor pentru contestații și răspunsurile la acestea”, explică autoritățile.
Totuși, e de subliniat că e diferență între perioada electorală și campania electorală, nu doar ca durată, ci și ca reguli.
„Toți cei care vor să fie aleși, trebuia să fie în „campanie electorală” din prima zi în care au intrat în primărie, întrucât prin activitatea pe care o desfășoară, prin munca pe care o depun, trebuie să vadă lumea că într-adevăr persoana aleasă face treabă. Pur teoretic, în afara celor 30 de zile de campanie electorală, nu poți să faci afișe sau să încerci să îi convingi pe oameni că ești cel mai bun, prin diferite acțiuni care ies din comun din activitatea de fiecare zi pe care trebuie să o desfășori”, a spus prefectul Ráduly István.
Flotant de 60 de zile și poți să votezi în altă localitate
S-au schimbat regulile și pentru cei cu flotant, care vor să voteze într-o altă localitate.
„Cetăţenii cu drept de vot care şi-au stabilit reşedinţa de mai mult de 60 de zile înaintea datei scrutinului în circumscripţia electorală în care au loc alegeri pot depune la primărie, până cel mai târziu cu 45 de zile înaintea datei scrutinului, adică până pe 25 aprilie 2024, solicitările de înscriere în Registrul electoral cu adresa de reședință”, a mai transmis Prefectura.
Mai concret: „A fost modificat termenul de șase luni în 60 de zile. Acest termen se referă la acei cetățeni cu drept de vot care și-au stabilit reședința înaintea scrutinului în circumscripția electorală în care au loc alegeri. Adică cei care obțin flotant, cel puțin cu 45 de zile înaintea datei scrutinului trebuie să înainteze la primărie o cerere prin care solicită să fie luat în evidență în Registrul Electoral. Înainte era șase luni. Deci dacă cineva s-a mutat, cu flotant, înainte de alegeri cu cinci luni, nu avea acest drept să fie înscris în Registrul Electoral. Acum a fost micșorat la 60 de zile. Deci are o importanță majoră”, a declarat marți prefectul.
Dar până să ajungem la întrebarea „eu cu cine votez?” sau „unde votez”, poate ar trebui să se lămurească partea de „să merg la vot?”.
„Din punctul meu de vedere, întrebarea mare e dacă vor merge oamenii la vot. Eu îndemn toți cetățenii, cei care au drept de vot, să meargă, pentru că fiecare primar, consilier, președinte de consiliu județean sau consilier județean, din patru în patru ani poate fi pedepsit sau felicitat prin ținerea lor în funcția respectivă”, a punctat prefectul.
Poate este util de știut și că Parlamentul European are deja o pagină web dedicată, cu date oficiale, despre alegeri, pe care o puteți accesa aici: https://elections.europa.eu/ro.