Sunt rechizite pentru toate buzunarele
Luni începe un nou an şcolar, iar aglomeraţia în magazinele de rechizite este din ce în ce mai mare
Suntem în faţa ultimului weekend al vacanței de vară, ceea ce înseamnă că elevii, dar mai ales părinții, se pregătesc pentru un nou an școlar, la începutul căruia o bună parte din bugetul fiecărei familii se îndreaptă către achiziționarea de rechizite.
Supermarketurile și magazinele de profil din Sfântu Gheorghe s-au grăbit să vină în întâmpinarea nevoilor elevilor cu oferte din categoria „Back to School”, care mai de care mai atrăgătoare. Ofertele cuprind rechizite școlare al căror preț diferă în funcție de calitatea produselor, dar și de aspectele estetice sau de personajele de filme și desene animate pe care le au inscripționate pe ele. Achiziționarea lor depinde, firește, de posibilităţile financiare ale fiecărui părinte în parte.
Astfel, o estimare a cheltuielilor pe care le implică achiziționarea rechizitelor este una pur orientativă și are în vedere atât numărul de școlari dintr-o familie, cât și nivelul calitativ către care tind părinții. Prețul unui ghiozdan începe de pildă de la 20-30 de lei și poate depăși 70 de lei, însă în alegerea lor, părinții țin cont mai puțin de preț și mai mult de cât de solid sunt construite. „Eu m-am învățat minte. Prefer să cumpăr o dată un ghiozdan mai scump, dar să știu că ține, decât să iau unul ieftin și să se trezească bietul copil cu cărțile împrăștiate pe asfalt că s-a rupt ghiozdanul. Mai ales la câte cărți și caiete duc săracii copii în spate zilnic, asta ar mai lipsi să aibă și un ghiozdan prost”, ne-a declarat o mămică aflată la cumpărături.
Cheltuială minimă de 300-400 de lei
Dacă ne raportăm la elementele de bază de care are nevoie un elev, părintele nu scapă la început de an fără o cheltuială minimă de 300-400 de lei, atunci când ține cât de cât la calitate. Un stilou costă între 10 și 40 de lei, o cutie de culori are un preț care variază între 15 și 20 de lei, iar o cutie cu carioca poate ajunge până la 15 lei. În funcție de material și design, penarul costă între 10 și 30 de lei. Pensulele, acuarelele, lipiciul și un cutter pot ajunge împreună la cel puțin 40 de lei.
Cât privește caietele, prețurile lor diferă în funcție de numărul de pagini, de format (dacă sunt A4 sau A5) de sistemul de prindere a foilor, dar și de calitatea hârtiei și a copertelor. Astfel, un caiet dictando de 48 de file poate avea un preț mai mic de 1 leu, dar poate ajunge să coste chiar și mai mult de 3 lei. Caietele studențești au un preț de pornire de la 3 lei.
Cerneala, radiera, rigla, trusa geometrică, blocul de desen și alte asemenea obiecte școlărești mai mult sau mai puțin obligatorii mai pot adăuga cel puțin 50 de lei la cheltuielile pentru rechizite.
Pentru că salariile în orașul nostru nu sunt destul de mari, părinții au găsit soluția de a reduce cât mai mult cheltuielile ce țin de rechizite. În majoritatea situațiilor ei fac inventarul instrumentelor de scris și al altor obiecte școlărești rămase din anii anteriori și cumpără doar ceea ce lipsește de pe biroul copiilor lor. În familiile în care sunt mai mulți copii, soluția este ca aceștia să împartă între ei rigle, culori, carioca sau instrumentele de geometrie. „Copiii mei împart rechizitele. Doar penarul și caietele le au separat. Și ghiozdanul, evident. În rest, folosesc ce au la comun”, ne-a spus o altă mămică.
Părinții cu bugete reduse, ai căror copii pășesc în clasa I, optează adesea pentru prețurile cele mai mici, chiar dacă știu că ele nu garantează calitatea. „Eu am luat produse chinezești. Sunt mai ieftine. Oricum, copiii le strică sau le pierd. N-are rost să dau o grămadă de bani pe un stilou fără care poate rămâne a doua zi. Dacă vrea să învețe carte, învață și cu rechizite mai ieftine”, ne-a spus un părinte.
„Noi pentru băiatul nostru alegem ce este mai bun și în general îl lăsăm pe el să își aleagă. Avem un singur copil și pentru el muncim, deci nu prea ne interesează câți bani cheltuim. Principalul e ca lui să îi placă ce îi luăm și să le folosească cu plăcere”, a fost punctul de vedere al unui alt părinte.