ACTUALITATE 31 iulie 2016

Stadionul Municipal Sfântu Gheorghe, avizat de ISU

de Sever Ioan Miu | 1815 vizualizări

Directorul Clubului Sportiv Municipal (CSM) Sfântu Gheorghe, Gheorghe Carcadia a anunțat că echipa de fotbal Sepsi OSK va putea începe campionatul acasă, pe Stadionul Municipal, primind avizul de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Covasna. Directorul CSM a primit recent vizita mai multor suporteri ai echipei alb-roșii, îngrijorați că formația lor n-ar putea juca meciul de sâmbăta viitoare acasă. „În ciuda tuturor zvonurilor (...) vineri CSM a obținut avizarea planului de intervenție de către ISU, pentru ca echipa OSK Sfântu Gheorghe să poată juca pe stadionul din baza sportivă a CSM“, a declarat Carcadia.

Sepsi OSK așteaptă luni numele primei adversare

Primul meci din liga B pentru echipa Sepsi OSK ar putea avea loc pe Stadionul Municipal sâmbătă, 6 august. Oficialii Sepsi OSK așteaptă ziua de luni pentru a afla numele adversarei, dar nici data meciului nu pare să fie 100% sigură, din punctul de vedere al patronului echipei,  Diószegi Lászlo: „E debandadă prea mare în fotbalul românesc. Sâmbăta viitoare jucăm și nici nu știm cu cine. Sperăm că luni n-o să primim răspunsul că încă se mai amână o săptămână, cum s-a întâmplat deja. Ar fi mare păcat pentru fotbalul românesc dacă și noi ne batem joc de echipe“.

 

Teme articol: stadion Sepsi OSK aviz ISU
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.