Spitalul Judeţean nu este centru social
Odată cu venirea iernii, unii oameni consideră că spitalul este centru social și nu ezită să își aducă rudele la unitatea medicală chiar dacă acestea au doar răni minore. Directorul medical al Spitalului Județean din Sfântu Gheorghe, dr. Antal Álmos, spune că este de datoria primarilor să aibă grijă de persoanele fără adăpost și nu a spitalului.
„Iarna mereu se întâmplă ca persoane cu degerături minore să fie aduse la spital de rude sau de altcineva. Este un fenomen care se repetă an de an, însă trebuie înțeles faptul că spitalul nu este un centru social. Desigur, noaptea nu dăm pe nimeni afară, dar nici nu putem ține acești pacienți zile întregi la spital pentru că nu avem atâtea paturi. A fi primar are și această latură mai puțin plăcută, de a avea și aceste persoane în responsabilitate, și e de datoria administrației publice locale să își rezolve aceste probleme. Căminele de bătrâni sunt pline, iar cei săraci consideră că își pot aduce rudele la spital dacă nu au cu ce încălzi locuința. Noi îi tratăm, și dacă nu e cazul să fie internați, îi trimitem acasă” – a declarat dr. Antal Álmos.