ACTUALITATE 10 martie 2022

SPCP Covasna ajută alte județe cu emiterea pașapoartelor

de David Leonard Bularca | 1164 vizualizări

Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte (SPCP) Covasna își sprijină colegii din alte județe în contextul în care numărul persoanelor care doresc să își elibereze pașaport a crescut, la nivel național, cu 417,40% în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Pentru că în Covasna există un flux mai mic, față de situația din alte județe, unele solicitări de emitere a acestui act ajung la SPCP Covasna.

„Pentru a asigura eliberarea pașapoartelor într-un termen cât mai scurt, a fost dispusă măsura relocării, în vederea soluționării, a unei categorii de solicitări de la structurile de pașapoarte încărcate la cele cu un aflux mai mic (în perioada 03-09.03.2022 au fost relocate 3.713 cereri de la SPCP al mun. București, Constanța, Iași și Suceava către SPCP Argeș, Buzău, Bistrița-Năsăud, Călărași, Caraș-Severin, Covasna, Gorj, Harghita, Ialomița, Olt, Mehedinți, Mureș, Teleorman și Vrancea)”, se arată într-un comunicat de presă emis de Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

În 20 de județe a fost mărit programul de lucru cu cel puțin două ore, din cauza numărului mare de cereri, iar în funcție de cum evoluează situația este posibil ca programul anumitor SPCP-uri din țară să se extindă și în weekend. 

Timpul mediu de eliberare al pașapoartelor este de două-trei zile.

„Reamintim că cetățenii se pot înscrie pe platforma de programare online și în alte județe care au locuri disponibile pentru intervalul dorit”, subliniază cei de la MAI.

Numărul de cereri de eliberare a pașapoartelor depuse în țară, înregistrat în perioada 1-8 martie a acestui an, a crescut cu peste 190% în comparație cu aceeași perioadă a lunii februarie și cu aproape 420% în comparație cu 1-8 martie 2021.  

Într-o declarație pentru Observatorul de Covasna – CovasnaMedia.ro, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Covasna, Erdély András spunea că și la noi a crescut numărul cererilor, pentru că vin cetățeni din Brașov.

„Și în județul Covasna a crescut semnificativ numărul celor care vor să își elibereze pașaport. În special motivul este acela că în Brașov e coadă”, a spus Erdély András. 

SPCP Covasna are program lunea, marțea, joia și vinerea de la 08:30 la 16:30, iar miercurea de la 08:30 la 18:30, conform pasapoarte.mai.gov.ro. 

Cozile cele mai mari pentru eliberarea pașapoartelor sunt în București, Constanța, Iași, Suceava și Brașov.

Sursa foto: pasapoarte.mai.gov.ro

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.