ACTUALITATE 3 septembrie 2013

Situl Munții Bodoc – Baraolt, inclus în SINCRON Natura 2000

de Monica Vrânceanu | 719 vizualizări

Proiectul instituie un plan de management clar pentru toți factorii implicați

La Olteni a fost lansat marți Sistemul Integrat de Management și Conștientizare în România a Rețelei Natura 2000 – SINCRON, al cărui obiectiv general este acela de a conserva mediul natural, prin sprijinirea managementului ariilor protejate, realizarea infrastructurii suport pentru promovarea unor activități ale acestora, inclusiv a celor de conștientizare ce vizează reducerea sau chiar înlăturarea presiunilor antropice asupra speciilor și habitatelor de interes comunitar. În proiect au fost incluse nouă arii protejate, iar printre acestea se numără și Munții Bodoc – Baraolt, sit Natura 2000, drept pentru care proiectul a fost lansat și la noi în județ. La lansare au luat parte reprezentanți ai autorităților locale și ai instituțiilor implicate – Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Covasna, Consiliul Județean Covasna sau Ocolul Silvic, cadre didactice, studenți, elevi și organizații neguvernamentale.

Managerul de proiect al SINCRON Natura 2000, Elena Giurea, ne-a declarat că în cadrul proiectului s-a realizat un sistem informațional în care se vor introduce planurile de management pentru cele nouă situri incluse, astfel încât fiecare instituție implicată în proces, inclusiv custozii, să aibă acces rapid și facil la informații. Elena Giurea a arătat că în cadrul proiectului s-a realizat și un film documentar ce vorbește despre ariile naturale protejate incluse în proiect, precum și clipuri publicitare.

“Cei care vizionează filmul documentar vor vedea care sunt ariile protejate, care e specificul fiecăreia în parte, frumusețile lor și cum pot fi protejate, inclusiv cum le pot ei promova. Tinerii se pot implica, ca și voluntari, în diverse acțiuni, cum ar fi cele de ecologizare și informare”, a declarat Elena Giurea, arătând că urmează să se stabilească un weekend în care voluntarii să participe la o acțiune de ecologizare a Sitului Munții Bodoc – Baraolt.

În ceea ce privește protejarea și conservarea ariilor protejate, Giurea a arătat că e posibil ca la nivelul țării să existe acțiuni și lucrări care contravin normelor impuse siturilor, însă a subliniat că nu este cazul Sitului Munții Bodoc – Baraolt, unde lucrările silvice sunt respectate.

“Planul de management aduce condiții care trebuie respectate, astfel încât tot ceea ce se dezvoltă economic în zonele ariilor protejate să nu afecteze obiectivele de conservare ale acestora”, a mai spus Elena Giurea.

Proprietarii de fânețe și păduri, deranjați de restricțiile Ariei protejate

Primarul comunei Bodoc, Fodor István, prezent la lansarea SINCRON, a declarat că vizitatorii Sitului Bodoc pot vedea animale sălbatice, izvoare de apă minerală sau broaște ce nu se mai găsesc în alte zone, frumuseți ale naturii care dau valoare inestimabilă acestui Sit.

”Până acum nu au existat probleme legate de activități economice care să pună în pericol Situl. Singurele probleme pe care le avem câteodată sunt cele cu cetățenii, deoarece sunt unii care au fânețe cuprinse în aria protejată și nu pot cosi atunci când vor ei, trebuind să respecte anumite termene… Avem probleme legate și de pădurile particulare cuprinse în aria protejată și tot așa, nu se pot face oricând tăieri. Dar pentru aceste probleme, se pot depune cereri de despăgubiri la Stat, însă această posibilitate nu prea e folosită de oameni”, a explicat primarul Fodor.

Referitor la potențialii turiști pe care Bodocul i-ar putea atrage prin Aria protejată, primarul a arătat că în zonă oamenii nu sunt atât de deschiși încât să ofere cazare în casele lor.

”Oamenii au case frumoase, camere întreținute, dar le deschid doar ca să facă curățenie, nu ca să atragă și să primească turiștii. Degeaba le spun că ar putea avea câștiguri, încă nu sunt deschiși… Deasupra Primăriei Bodoc avem zece locuri de cazare, suntem în discuții cu Castelul Mikó, unde am mai putea crea, dar cred că mai trebuie să treacă ceva vreme pentru a se schimba mentalitățile. Tot vorbim despre turism, dar nu îl putem face fără deschidere în acest sens”, a mai spus Fodor István.

Situl Munții Bodoc – Baraolt au o suprafață de 56,657 de hectare, aflându-se în custodia Consiliului Județean Covasna. Proiectul SINCRON aparține Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și se derulează în parteneriat cu Ministerul Mediului, fiind finanțat din fonduri europene; valoarea totală a proiectului, pentru cele nouă arii protejate incluse, este de 55 de milioane de lei.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.