Sindicaliștii covăsneni nemulţumiţi au plecat spre București
Peste 300 de sindicaliști din judeţ participă astăzi la mitingul de protest de la București, la care sunt așteptaţi să ia parte 80.000 de bugetari din toată ţara.
Sindicaliștii covăsneni au pornit spre București în această dimineață, la ora 5, dorind să ajungă la protestul din fața Guvernului, care va începe la ora 10, urmând apoi să plece într-un marş pe traseul Piaţa Victoriei - Piaţa Romană - Piaţa Unirii - Piaţa Constituţiei.
Liderul CNSLR Frăția Covasna, Vasile Neagovici, a declarat că 150 de angajați din sănătate, membri ai Sanitas, vor pleca spre București în trei autocare.
„Revendicările rămân tot cele prezentate la nivel național în urmă cu câteva zile, printre acestea numărându-se revenirea la salariile de anul trecut, stoparea modificărilor din Codul Muncii, condiții de muncă decente”, a arătat Vasile Neagovici.
Liderul Sindicatului Nova Vita, afiliat Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), Ferencz Tibor, a declarat că cei din Cartel Alfa vor pleca la București în număr de 160, urmând același traseu precum restul protestatarilor. Între acești 160 de oameni se vor afla angajați din administrație, Poliție, sănătate - Sindicatul Tesa, precum și angajați din sfera privată, nemulțumiți de măsurile de austeritate generale luate de Guvern.
În ceea ce-i privește pe angajații din Educație, la nivelul județului Covasna nu s-a organizat nimic oficial în acest sens. În vreme ce liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) Covasna, Nagy Gabor, a refuzat să dea detalii despre o eventuală participare a celor din Educație la miting pe motiv că ar fi bolnav, vicepreședintele Mona Macovei ne-a spus iniţial că nu oferă astfel de informații. Contactată din nou de către ziarul nostru, Mona Macovei a arătat că „se pleacă la București pe cont propriu, fiecare asumându-și răspunderea”.
Astăzi, ziua în care va fi votată Moţiunea de cenzură, cele cinci mari confederaţii sindicale ale țării vor scoate în stradă peste 80.000 de oameni şi au făcut apel la toţi cei nemulţumiţi de deciziile Guvernului să se alăture acţiunii de protest. Moţiunea de cenzură iniţiată de Opoziţie va fi dezbătută şi votată cu începere de la ora 11, iar votul va fi secret, cu bile. Pentru adoptarea moţiunii de cenzură sunt necesare 236 de voturi favorabile.
Proteste și la Sfântu Gheorghe
Sediile organizațiilor județene ale PDL și UDMR Covasna vor fi pichetate astăzi, cu începere de la ora 10, respectiv 11, în scopul susținerii Moțiunii de cenzură ce se votează în Parlament de la ora 11.