ACTUALITATE 1 octombrie 2013

Simulator de accidente la Sfântu Gheorghe

de Székely Emőke | 775 vizualizări

Simulatorul a fost pus la dispoziţie de Autoliv şi va fi folosit vineri, în cadrul unor evenimente în aer liber

Zilele acestea, IPJ Covasna organizează diferite evenimente dedicate „Săptămânii prevenirii criminalității”. Șeful Biroului de Prevenire din cadrul IPJ Covasna, Tóth Sigismund, a declarat că au loc o serie de manifestări cu caracter preventiv. Marți, de exemplu, au organizat o discuție pe tema prevenirii tâlhăriei cu un club de pensionari, pentru că, spune Tóth, această categorie este deseori victimă a tâlhăriilor.

Vineri vor avea loc două evenimente în are liber în cazul în care vremea va fi favorabilă.

„Pe lângă expunerile cu caracter preventiv adresate elevilor, dorim să desfăşurăm câteva acţiuni în locuri publice, adresate tuturor participanţilor la trafic. Vom organiza o acţiune la intersecţia D.N. 11 şi D.N. 12, pe raza localităţii Chichiş, în cadrul căreia un număr de 5 elevi voluntari vor purta pancarte cu mesaje de atenţionare adresate conducătorilor auto şi pasagerilor acestora. Acţiunea se află la a treia ediţie, bucurându-se de succes în anii trecuţi, şi se va desfăşura între orele 14.30 – 16.00. De asemenea vom avea o acţiune în cadrul căreia vor fi derulate aplicaţii practice cu ajutorul unui simulator de impact, pus la dispoziţie de Autoliv. Acţiunea îşi propune să atragă atenţia tuturor participanţilor la trafic, în calitate de conducători auto sau pasageri, asupra importanţei utilizării centurii de siguranţă. Activităţile se vor derula în centrul municipiului Sfântu Gheorghe, între orele 16.00 – 18.00” – a declarat Tóth Sigismund.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.