ACTUALITATE 14 ianuarie 2013

Sepsi-SIC învinsă acasă de ICIM Arad

de Székely Emőke | 573 vizualizări

Sepsi-SIC învinsă acasă de ICIM Arad

Echipa de baschet feminin din Sfântu Gheorghe Sepsi-SIC nu a reușit să învingă rivala ICIM Arad nici în întâlnirea de duminică din Sala Sporturilor Szabó Kati.

Duminică a avut loc prima partidă a alb-verzilor din acest an, iar fetele conduse de Déri Csaba au pierdut în fața liderului clasamentului, ICIM Arad cu scorul de 64-74. Gazdele au avut un început de partidă anemic, în primul sfert reușind să marcheze un singur punct, stabilind astfel un nou record negativ al acestei ediții de campionat.

În cea de-a doua parte a jocului, Sepsi-SIC și-a mai revenit, însă evoluția bună a fetelor nu a fost de ajuns pentru a câștiga. De la oaspeţi s-a remarcat americanca Givens, care a reușit să marcheze 28 de puncte, în timp ce pentru Sepsi-SIC cele mai multe puncte au fost marcate de Bailey (17).

În următoarea etapă a Ligii Naționale de Baschet Sepsi-SIC va juca pe terenul Olimpiei Brașov.

La sfârșitul săptămânii au avut loc tragerile la sorți pentru desemnarea partidelor din cadrul următoarei etape a Cupei României, iar Sepsi-SIC va juca împotriva Universității Alba Iulia.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.