Marius Obreja: „Consider total inoportune declaraţiile lui Mădălin Guruianu”
Mi-a fost semnalată şi am citit în presa din ultimele zile, declaraţia făcută de colegul meu, domnul Mădălin Guruianu, referitoare la drapelul lung de 150 de metri ce a fost afişat, cu ocazia zilei de 24 ianuarie, la Sfântu Gheorghe. Conform declaraţiilor domnului Guruianu afişarea steagului este „de neînţeles” cât şi „o mare greșeală, în aceeași măsură atât defilarea cu un steag român uriaș a organizatorilor cât și demonstrația maghiară de forță din decembrie...!”
Consider aceste declaraţii total inoportune şi în afara poziţiei Partidului Naţional Liberal, deoarece orice cetăţean român are dreptul, ce nu poate fi îngrădit, de a arbora, afişa, purta drapelul naţional cât şi alte însemne naţionale în orice moment, atâta timp cât nu au nicio conotaţie peiorativă.
Faptul că legislaţia nu este foarte clară, oferind nişe pentru interpretare, m-a determinat să depun o iniţiativă legislativă, adoptată de Plenul Senatului României, pentru modificarea legii 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice. Propunerea legislativă urmează să fie dezbătută la Camera Deputaţilor, aceasta având rol decizional. Unul din principalele aspecte care se doresc a fi introduse prin prezenta iniţiativă, este dreptul fiecărui cetăţean de a arbora, purta orice alt simbol naţional, statal sau individual (drapel, stema etc.), atâta timp cât este legal aprobat şi este însoţit de drapelul României.
Senator PNL de Covasna
Marius Lucian Obreja