ACTUALITATE 26 noiembrie 2013

Șefii deconcentratelor și primarii din județ s-au întâlnit în zona Buzaielor

de Monica Vrânceanu | 410 vizualizări

Colegiul Prefectural al județului Covasna s-a întrunit marți la Întorsura Buzăului. La acesta au luat parte mai mulți primari din județ, precum și aproape toți reprezentanții instituțiilor deconcentrate.

Prefectul Dumitru Marinescu a declarat că ședința, care a durat mai multe ore, a fost cu adevărat una reușită, în care s-au discutat aspecte legate de finanțările locale, ajutoarele pentru încălzire, finanțările școlilor și probleme punctuale legate de Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA).

Discuțiile Colegiului au fost deschise inclusiv cetățenilor, astfel că aceștia au participat în număr destul de mare, interesându-se în special de chestiuni legate de APIA – subvenții și alte ajutoare pentru agricultură.

„Consider că a fost o întâlnire fructuoasă, iar șefii deconcentratelor au avut astfel ocazia de a se întâlni direct cu primarii din zonă. Intenționăm ca pe viitor să continuăm această inițiativă și să ducem Colegiul Prefectural peste tot în județ, cu instituțiile care vor rămâne în rândul deconcentratelor”, a declarat Dumitru Marinescu.

Potrivit prefectului, Colegiul Prefectural din luna decembrie se va întruni la Sfântu Gheorghe, urmând ca apoi, din ianuarie, să se reia întrunirea în județ, iar primele localități vizate în acest sens sunt Covasna și Ilieni.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.