Patru  tineri veniți din Turcia la începutul anului își oferă munca, voluntar, în folosul orașului Sfântu Gheorghe. Cei doi băieți ajută persoanele cu dezabilități de la Casa Iris, iar cele două fete lucrează la creșa de la Casa Rotary. Dar pentru seara de miercuri, cei patru - doi kurzi, o turcoaică și un arab - sosiți aici prin programul ERASMUS+, au decis să ofere și o parte din cultura lor locuitorilor din Sfântu Gheorghe. Au făcut-o cu ajutorul imaginilor, a cuvintelor și a unor delicioase bucate.

Evenimentul a fost organizat la Casa cu Arcade și s-a bucurat de un public numeros și de toate vârstele. Evenimentul a început cu o scurtă prezentare a tinerilor făcută de Grüman Éva, reprezentantul Centrului de Voluntariat din Județul Covasna,ONG care îi găzduiește pe tineri. Totodată, grație Centrului, cei patru au intrat în contact cu Fundația Diakonia, care se ocupă cu casele Iris și Rotary. După prezentarea făcută celor patru, a fost rândul voluntarului Mustafa Matpan să vorbească, ajutat de imagini, despre neamul său, kurzii. Reprezentând „cel mai mare popor fără țară”, conform tânărului, aceștia locuiesc în Kurdistan, o regiune împărțită între Turcia, Irak, Siria, Irak și Iran. Spre deosebire de turcă, limba kurdă face parte din marele trunchi de limbi indo-europene, asemeni englezei sau românei. De altfel, discutând cu Mustafa după prezentare, el mi-a spus despre unele asemănări dintre română și kurdă la nivelul gramaticii și al vocabularului. Prezentarea a făcut referire și la familiile kurde - mai numeroase decât cele turcești - la tradiția anului nou kurd și persan, Newruz, precum și la obiceiul kurzilor de a mânca un mic dejun copios – „avem restaurante care se închid după micul dejun”. Deși s-a axat pe cultură, Mustafa a amintit despre conflictul dintre autoritățile turcești și forțele paramilitare kurde, precum și  faptul că, în trecut, limba kurdă a fost interzisă în Turcia. Apoi, Mustafa le-a prezentat celor de față orașul său, Dyarbakir, capitala neoficială a kurzilor din Turcia, cu peste 1,6 milioane de locuitori. Orașul lui Mustafa este o urbe veche de peste 3000 de ani, cu pepeni uriași și cu un ziduri de apărare ce se întind pe 6 km.

Următoarea prezentare, a lui Mehmet Naim Atalay, a înfățișat orașul Mardin, o altă așezare multimilenară, situată la granița cu Siria. Mardin este un loc al diversității etnice - turci, kurzi, dar și arabi, comunitate din care face parte Mehmet - și religioase, fiind plin deopotrivă de moschei și biserici vechi de sute de ani. Totodată. Mardin este cunoscut în Turcia pentru porumbeii săi, unele dintre aceste păsări fiind mai scumpe decât o mașină nouă.

Turcoaica din echipa de voluntari, Düşüm Aslanoğlu, a prezentat diverse aspecte ale societății turcești, de la micul dejun la fel de copios ca al kurzilor, și până la cafenelele în care stau numai bărbații. De asemenea, ea a arătat imagini cu orașul său natal, Eskişehir, din vestul Turciei. O localitate cu aspect tineresc, în ciuda denumirii sale, care înseamnă, „orașul vechi”. În prezentarea sa, Düşüm a vorbit despre muzeul figurilor de ceară din oraș, despre festivalurile din Eskişehir, dar și despre acvariul urbei. „Avem un rechin. Nu are dinți, dar e rechin”, a glumit Düşüm. Și pentru că prin stomac trece cel mai bine cultura, publicul a fost invitat la sfârșit să guste din bunătățile specifice Turciei, dintre care unele fuseseră  preparate de către Düşüm și colega sa kurdă, Ilken Aslan. Astfel, covăsnenii s-au putut delecta cu rahat turcesc, caciki (fel de mâncare cu iaurt și castraveți, similar grecescului tzatziki), plăcintă börek, precum și cu o băutură din sfeclă și ridiche neagră, condimentată cu piper. Gustarea a fost însoțită de discuții libere între public și invitați. „A fost foarte interesant. A fost ca o călătorie”, ne-a declarat, încântat, un bărbat din public.