ACTUALITATE 28 martie 2014

Seară de folk și poezie la Sala Arta, cu Duța Guruianu și Mircea Bodolan

de Monica Vrânceanu | 655 vizualizări

Asociația de Tineret Ecou va organiza vineri, 28 martie, o seară cu muzică folk și poezie, la Sala Arta a Teatrului Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe. Seara cuprinde un recital al cantautorului Mircea Bodolan, a cărui carieră a început la Cenaclul Flacăra al lui Adrian Păunescu și a continuat după 1989 la Casa Eliad, împreună cu regretatul Valeriu Sterian.

Cântăreț plin de sensibilitate și subtilitate, Mircea Bodolan a fost remarcat mai ales pentru „Rănitul dintre linii”, „Mătrăguna” și „Cântecul Ofeliei”, acestea fiind unele dintre cele mai cunoscute melodii ale sale.

Artistul a avut însă și roluri în teatru, cu precădere la teatrul Maria Filotti din Brăila, dar și la TAM, unde a jucat la mijlocul anilor ’90, în „Logodnicele aterizează la Paris” și în spectacolul „Picnic pe câmpul de luptă”, nominalizat la Gala UNITER din 1995.

Recitalul folk va cuprinde și intervențiile actriței TAM, Duța Guruianu, care va recita din celebrul poet basarabean Grigore Vieru. Evenimentul va începe de la ora 19, iar biletele se vor achiziționa la intrare, costând 7 lei pentru elevi și pensionari și 20 de lei pentru adulți.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.