Se schimbă conducerea DSP Covasna
Directoarea Deme Judit nu se înscrie la concursul pentru noua conducere a Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică
Funcțiile de conducere ale Direcției de Sănătate Publică (DSP) Covasna vor fi scoase la concurs, în această lună, de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP), alături de altele similare din mai multe județe ale țării. Conform înțelegerii dintre partidele aflate la guvernare, postul de director executiv aparține UDMR, iar cel de director adjunct PDL, acesta din urmă anunțând susținerea pe acest post a Alinei Bârjan.
Actualul director al DSP, Deme Judit, a declarat că nu își va depune candidatura la concursul ANFP, dorind să se reîntoarcă în sistemul sanitar ca medic.
„După opt ani petrecuți la conducerea DSP, cred că a venit momentul să mă reîntorc la meseria mea, aceea de medic primar ORL. Au fost ani frumoși cei de la DSP, am învățat multe despre sistem, am aflat multe realități și cred că am avut și realizări pentru Direcție - laboratoare, sediu, însă consider că e timpul să aplic cele acumulate prin reîntoarcerea la meseria de bază”, a declarat Deme Judit.
UDMR alege între un secretar sancţionat și un fost director al REMAT
Pentru conducerea DSP Covasna și-au depus dosarele de concurs fostul secretar al comunei Dalnic, Nagy Csaba, și fostul director comercial REMAT, Olah Iosif.
Despre Nagy Csaba se știe că acesta este secretarul comunei Dalnic, fiind sancționat la un moment dat ca urmare a unei hotărâri a Comisiei de disciplină din Prefectura Covasna, deoarece nu a transmis la timp anumite documente ale Primăriei către Prefectură. Nagy a atacat în instanță actul de sancționare, acum existând o acțiune pe rol în acest sens.
„Condițiile concursului sunt destul de largi - se cere o experiență de trei ani pe specializare, dar nu o specializare exactă, nu se spune că trebuie să fii medic sau altceva. Practic, poate participa oricine, dacă asta e exigența ANFP, asta e. Tematica este una vastă însă, cuprinde legislația funcționarului public, cea a achizițiilor și cea specifică sistemului sanitar. Oricum, este nevoie și de o susținere politică”, a mai spus Deme Judit, nedorind să comenteze detalii legate de cei care și-au depus dosarele la concursul pentru conducerea DSP.
Pe care din cei doi candidați îi va susține însă UDMR Covasna nu se știe încă, președintele executiv al Uniunii, Tischler Ferencz, declarând că nu s-a luat încă o decizie în acest sens, ca urmare a faptului că timpul avut la dispoziție pentru depunerea candidaturilor a fost unul foarte scurt.
”UDMR a avut o întâlnire cu domnul Nagy Csaba în urmă cu câteva zile dar nu s-a ajuns la o decizie. Din cauză că trebuiau depuse până pe 8 octombrie dosarele, ambii candidați au fost sfătuiți să se înscrie în concurs, urmând ca noi să decidem săptămâna aceasta pe cine vom susține”, a explicat Tischler Ferencz.
Concursul pentru DSP Covasna va avea loc luna aceasta, în data de 18 având loc examenul scris iar în data de 20 etapa interviului.