Se reia campania de sterilizare și numărare a câinilor din Sfântu Gheorghe
Procesul a fost întrerupt din a doua jumătate a lunii august până marți, din cauza concediilor
Personalul adăpostului de câini de la Câmpu Frumos al Tega, ajutați de angajații poliției locale, au reluat marți, 22 august, campania de numărare și sterilizare a câinilor de la locuințele particulare ale municipiului Sfântu Gheorghe.
„Au intervenit niște probleme de personal la Tega. A trebuit să lase în concediu doi oameni. Am hotărât să luăm o pauză și, din 22 august, să continuăm campania. A mai rămas, cred, o săptămână de lucru, în zona cartierului Ciucului”, ne-a spus, la jumătatea lunii august, viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, Tóth-Birtan Csaba.
Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei, „până în prezent, veterinarii care au fost însărcinați cu efectuarea sterilizării câinilor, respectiv Bölöni Sándor și Dán András, au avut patru intervenții.
Așa cum v-am adus deja la cunoștință, acele persoane cu domiciliul stabil în Sfântu Gheorghe deținătoare de câini, care își sterilizează câinii la unul dintre cele două cabinete veterinare vor beneficia, datorită primăriei, de prețuri (în cazul unui mascul 130 lei, iar în cazul unei femele 225 lei) reduse aproape la jumătate, adică 65 lei pentru sterilizarea unui mascul, respectiv 125 lei pentru sterilizarea unei femele)”.
Veterinarul cabinetului veterinar Anima, Bölöni Sándor, spune că numărul mic de persoane care au aderat la campania inițiată la 1 iulie de autoritățile locale nu îl surprinde. Acesta a precizat, conform unui articol publicat pe site-ul primăriei, că, din toamnă, după perioada concediilor de vară, clinica veterinară ar putea fi căutată de mai mulți proprietari de câini.
Campania autorităților locale are scopul de a controla reproducerea câinilor de pe domeniul public sau privat, dar și preîntâmpinarea răspândirii bolilor de la aceste animale. Campania presupune atât programul de numărare, cât și sterilizarea la preț promoțional a câinilor. Reglementarea Consiliului Local Sfântu Gheorghe nu se referă la câini de rasă cu pedigree.
În ceea ce privește câinii numărați în cadrul acestui program, se va elabora o bază de date centrală, conținând date de identificare atât a proprietarilor de câini, cât și a animalelor de companie. Această bază de date va fi predată Direcției Sanitare Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor Covasna, care este autoritatea de reglementare și control în domeniul sanitar-veterinar în județul Covasna. Pe parcursul acțiunii de numărare a câinilor, cei responsabili vor verifica dacă, potrivit reglementărilor în vigoare, stăpânii raselor periculoase de câini au înștiințat poliția sau dacă au fost efectuate intervenții chirurgicale ilegale, destinate modificării aspectului animalului.
„Persoanele care nu se află la adresele lor în timpul acțiunii de numărare a câinilor desfășurate pe teren, dar doresc să beneficieze de reducere, trebuie să-și exprime dorința de participare la program la Registratura Primăriei. De aici vor primi un bilet de trimitere pe care îl pot folosi la cele două cabinete veterinare pentru efectuarea sterilizării la preț redus. Deținătorii de câini care au fost înștiințați personal în cadrul acțiunii de numărare pot să se programeze prealabil prin intermediul unui apel telefonic la unul dintre cabinetele veterinare de mai jos: Cabinetul Veterinar Anima (Dr. Bölöni Sándor), str. Váradi József nr. 30, tel.: 0745 980 138 și CMVI DR. DAN ANDRAS (Dán András), str. Gödri Ferenc nr. 23, tel.: 0745 015 327”, mai arată un comunicat de presă al primăriei.