Se deschide o nouă stagiune de teatru
Prin programul managerial, Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe trebuie să prezinte în fiecare stagiune 5 premiere. La fel trebuie să facă și Teatrul „Tamási Áron”, și pentru că cele două unități de cultură împart același sediu, acest lucru ar putea fi dificil în acest an. Managerul TAM, Dan Țopa, este însă optimist, și a declarat că fiecare investiție mare are nevoie de timp, așadar e bine că peste câțiva ani TAM va avea un sediu nou și frumos, iar până atunci se vor descurca cumva.
„Toată lumea e supărată, dar eu spun că e bine că vom avea o sală nouă și frumoasă peste doi ani. În ceea ce privește proiectul cu containerul, acesta a picat, deocamdată suntem la TTA, însă în urma discuțiilor pe care le-am avut cu primarul Antal Árpád, am primit promisiunea că în cazul în care se vor elibera spații în oraș, vom putea merge acolo. Noi avem scaune, lumini, așadar dacă se va găsi un spațiu, ne putem muta în maximum o lună” – a declarat managerul TAM, Dan Țopa.
După succesul pe care l-a avut spectacolul „Sfântul din Sfântu Gheorghe”, stagiunea 2014-2015 va debuta pe 27 septembrie cu o premieră care vine oarecum în aceeași notă, fiind vorba de un spectacol al cărui text este scris special pentru TAM. Regizat de Cristian Ban, spectacolul nu are încă un titlu definitivat, dar ceea ce știm este că ne va duce în România din viitor, de peste 100 de ani. „Încercăm să mergem în spiritul spectacolelor scrise pentru această trupă, pentru acest oraș, să dăm oarecum unicitate teatrului, să aibă un CE al lui, și cred că e foarte bine ca în fiecare stagiune să avem un spectacol scris pentru acest teatru” – a declarat Dan Țopa.
După acest spectacol care va deschide stagiunea va urma „Etajul 7”, regizat de Sebastian Marina, iar în decembrie Dan Țopa va regiza „Noaptea de Ajun”. De asemenea vor continua celelalte proiecte ale TAM, „Să ne cunoaștem prin teatru”, întâlnirea teatrologilor, Salonul Național de Artă Plastică și Festivalul Internațional de Teatru „Atelier”. Dan Țopa a spus că în afară de spectacolele destinate adulților, vor fi cel puțin 3 spectacole noi pentru copii.
Managerul TAM a mai spus că stagiunea trecută a fost cea mai bună din ultimii 10 ani ai teatrului atât din punct de vedere al spectatorilor, cât și în ceea ce privește vânzarea de bilete. Țopa este de părere că acest lucru se datorează în primul rând promovării, prin care au atras și publicul maghiar, acesta reprezentând aproape jumătate din numărul total de spectatori.