Se caută soluţii pentru caroseria deteriorată la trecerile de nivel peste calea ferată
Joia trecută, conducerea judeţului Covasna şi secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, István Zoltán, au discutat cu directorul general adjunct al Companiei CFR SA, responsabil cu infrastructura feroviară, precum şi conducătorul Regionalei CFR Braşov, de care aparţine şi judeţul Covasna, despre problemele ivite cu privire la reţeaua feroviară, trecerile la nivel cu calea ferată şi gările din judeţ, precum şi soluţionarea acestora.
„A trebuit să treacă o lună şi jumătate de la numirea mea în funcţia de secretar de stat ca să pot inventaria necesarul de investiţii în domeniul transportului feroviar al judeţului. Identificăm, în primul rând, problemele privind clădirile şi trecerile la nivel cu calea ferată şi starea acestora. Este dificil să înregistrăm progrese în anumite domenii, pentru că în cazul operatorilor privaţi va fi nevoie de unele modificări de legi sau ale hotărârilor de guvern, însă există şi domenii în care vom putea progresa. Sunt vizate, în primul rând, acele părţi şi terenuri care se află în jurul gărilor şi în administrarea Căilor Ferate Române. Avem şanse bune să soluţionăm gestionarea, administrarea acestora, transferându-le în administrarea consiliilor locale. Există staţii de gară care se află pe o linie de cale ferată de interes naţional, ca de exemplu Bodoc, unde vom putea realiza cu siguranţă modernizarea clădirii” – a spus secretarul de stat István Zoltán. El a mai adăugat că există probleme în cazul acelor localităţi, ca de exemplu Târgu Secuiesc, unde transportul feroviar se află în gestionarea şi administrarea operatorilor privaţi, în cazul de faţă Regiotrans. Aici trebuie să se găsească soluţii pentru ca şi operatorul privat să participe la lucrările de modernizare. „Am convingerea că, în acest caz, va fi nevoie de modificarea unor acte normative, fără acestea nu vom putea realiza progrese. Un pas important am realizat în cazul localităţii Miercurea Ciuc, privind terenul din zona Gării. Imobilul în cauză va trece, în termen de o lună, în proprietatea Consiliului Local al municipiului Miercurea Ciuc” – a declarat István Zoltán.
Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor, a vorbit despre faptul că, în numeroase locuri din judeţ, circulaţia pe trecerile la nivel cu calea ferată reprezintă o problemă. „Cu excepţia trecerilor la nivel cu calea ferată de la Malnaş-Băi şi Moacşa, în restul judeţului circulaţia se desfăşoară în mod anevoios. Starea deplorabilă a acestora nu numai că îngreunează circulaţia, dar în unele locuri, ca Ţufalău pe drumul spre Covasna, trecerea de nivel peste calea ferată îi descurajează chiar şi pe turiştii care vor să ajungă în staţiune. Pe porţiunea de drum care face legătura între Târgu Secuiesc şi Bacău, un drum străbătut de calea ferată şi cu trafic intens, circulaţia este adeseori congestionată, pentru că porţiunea de drum deteriorată la trecerea de nivel peste calea ferată generează probleme în fiecare zi pentru mii de şoferi.”
În cadrul discuţiilor, directorul general adjunct Viorel Scurtu a promis că, pe parcursul săptămânii viitoare, se va soluţiona problema controversată a amplasării plăcilor şi pictogramelor cu inscripţii bilingve pe clădirea Gării din Sfântu Gheorghe, recent reabilitată.
După întâlnirea care a avut loc la sediul Consiliului Judeţean Covasna, secretarul de stat şi suita sa au efectuat o inspecţie pe teren la staţiile CFR din judeţul Covasna.