ACTUALITATE 3 august 2010

Scump, dom'le, scump...

de Monica Vrânceanu | 451 vizualizări
Nimeni nu a fost interesat de închirierea unui spaţiu în faţa Casei cu Arcade pentru deschiderea unei cafenele Niciun comerciant din Sfântu-Gheorghe nu s-a arătat interesat de oferta Primăriei, care oferea un spaţiu de 100 de mp în faţa Casei cu Arcade spre închiriere oricui dorea să deschidă aici o cafenea pe modelul celor occidentale - cu măsuţe şi umbreluţe cochete, care să îmbie trecătorii spre un moment de respiro. Odată cu renovarea Casei cu Arcade şi cu schimbarea vizibilă a structurii din exterior, care a creat un spaţiu

Nimeni nu a fost interesat de închirierea unui spaţiu în faţa Casei cu Arcade pentru deschiderea unei cafenele

Niciun comerciant din Sfântu-Gheorghe nu s-a arătat interesat de oferta Primăriei, care oferea un spaţiu de 100 de mp în faţa Casei cu Arcade spre închiriere oricui dorea să deschidă aici o cafenea pe modelul celor occidentale - cu măsuţe şi umbreluţe cochete, care să îmbie trecătorii spre un moment de respiro.

Odată cu renovarea Casei cu Arcade şi cu schimbarea vizibilă a structurii din exterior, care a creat un spaţiu atractiv pentru dezvoltarea unei terase, municipalitatea a oferit spaţiul spre închiriere. Anunţul în acest sens a fost făcut public în urmă cu mai multe luni, însă nimeni nu s-a aventurat să încheie un contract pentru a-şi aduce afacerea la Casa cu Arcade - evident, din cauza sumei prea mari cerute pe chirie.

1.000 de euro chirie lunară

„Am stabilit un preţ iniţial de 1.000 de euro pe lună pentru închirierea spaţiului. După ce nimeni nu s-a prezentat în scopul închirierii, am scăzut preţul la 750 de euro, dar degeaba, tot nu a venit nimeni”, a declarat viceprimarul Sztakics Eva.

Insuccesul nu a determinat Primăria să scadă din preţ şi a treia oară ci pur şi simplu s-a renunţat la ideea terasei, alegându-se varianta utilizării spaţiului în scopuri… expoziţionale. Mai exact, asta înseamnă că respectivul spaţiu va fi folosit atunci când va avea loc vreo expoziţie… şi atât.

Sursa foto: Observatorul de Covasna

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.