Şcolile covăsnene, pregătite în mare parte pentru noul an şcolar
Peste 90% dintre şcolile judeţului Covasna sunt pregătite pentru începerea noului an şcolar, astfel că doar câteva dintre ele nu vor reuşi să obţină autorizaţiile sanitare de funcţionare necesare.
Şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Covasna, Keresztély Irma, a declarat că, practic, situaţia este aceeaşi ca în anul şcolar precedent, iar asta mai ales pentru că în 2012-2013 nu s-a făcut nicio investiţie pe linie bugetară.
„Bani pe linie bugetară nu s-au primit în ultimul an şcolar pentru investiţii, aşa că mari realizări la acest capitol nu au cum să fie. Sigur, unele consilii locale poate că au dat ceva sume pentru mici reparaţii, însă nu ştiu să fi existat sume foarte mari, de aceea bănuiesc că avem aceeaşi situaţie ca anul trecut, nefiind finalizată centralizarea în acest sens”, a declarat Keresztély Irma, precizând că IŞJ va avea o situaţie clară cu privire la starea şcolilor abia săptămâna viitoare.
În ultimii ani, judeţul Covasna a stat destul de bine în privinţa stării unităţilor şcolare, mai ales comparativ cu alte şcoli. Chiar dacă au existat 7-8 şcoli fără autorizaţii sanitare, la noi în judeţ nu au existat situaţii extreme, în care clădirile să reprezinte un pericol pentru siguranţa copiilor sau a cadrelor didactice.