ACTUALITATE 25 mai 2017

Școala din Comandău mai are o „cărămidă”

de Iulia Drăghici - Taraș | 3270 vizualizări

Aproape 1.000 de euro au fost adăugați la bugetul pentru reconstrucția școlii „Horn David”

Ziua de 25 mai va rămâne în memoria noastră, a coordonatorilor campaniei „Le dăm școala înapoi” și a partenerilor de la Asociația de Tineret „Ecou” și Opera Comică pentru Copii din București, ca un adevărat simbol al faptului că doar uniți putem să facem ca lucrurile să se întâmple.

Aceasta a fost ziua în care, după un drum care părea interminabil, Felicia Filip a ajuns în sânul comunității din Comandău cu o mulțime de cadouri pentru copiii de acolo. Joi după-masa, îndrăgita soprană, directorul general al Operei Comice pentru Copii, singura instituție de acest profil din lume, le-a făcut o vizită specială elevilor și profesorilor care își desfășoară activitatea la instituția care la începutul anului a fost înghițită de flăcări.

„Am venit cu toată dragostea să ne alăturăm celor două asociații care susțin acest proiect de reconstrucție a școlii. Suntem impresionați că vedem aici o frumusețe de copii, care cu siguranță așteaptă cu nerăbdare să pășească într-o școală nouă”, ne-a spus soprana Felicia Filip la finalul vizitei la școala din Comandău.

Don Quijote a venit în sprijinul copiilor din Comandău 

În aceeași zi, dar de la ora 17:30, aproximativ 170 copii și părinți din județul Covasna, și nu numai, au luat parte la spectacolul caritabil „Don Quijote” după celebra operă a lui Miguel de Cervantes, pe care Opera Comică pentru Copii l-a adus din București direct pe scena Teatrului „Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe. Toți banii strânși din vânzarea de bilete, 4.150 de lei, vor ajunge în cel mai scurt timp în contul Asociației Pro Comandău.

„De când am avut incendiul, eu am spus de multe ori când vine o asociație și vrea să ne ajute pentru a reconstrui școala sau oameni simpli care vor să ne ajute, că sunt uimit. Mi se pare că trăiesc într-un basm. Până nu am trăit pe pielea mea, eu am spus că în secolul XXI oamenii nu mai au timp unul pentru altul, dar să știți că nu e așa. Ajutorul pe care l-am primit și pe care îl primim în continuare e extraordinar. (...) Dacă facem o socoteală, s-au strâns în total în jur de 32.000 de euro, o sumă foarte frumoasă”, ne-a declarat directorul școlii din Comandău, Opra Béni Béla.

Lupta continuă până „Le dăm școala înapoi” 

Ajutorul oamenilor din toată țara nu s-a lăsat așteptat, astfel că în cel mai scurt timp după producerea incendiului biblioteca școlii a devenit chiar mai bogată decât a fost inițial. Însă banii pentru începerea lucrărilor sunt încă prea puțini.

Pentru Alexandra, elevă a școlii din Comandău, școala visurilor trebuie să fie în primul rând frumoasă și să aibă cantină. Pe de altă parte, profesorii știu că elevii lor au nevoie de un cabinet de informatică, dar mai mult decât orice – de grupuri sanitare în incinta școlii pentru că acum toaleta este la sala de sport, aflată la 50 de metri de unitatea de învățământ.

„Cei care ne citesc acum trebuie să manifeste o responsabilitate și să își manifeste bunăvoința, generozitatea și susținerea pentru un act de educație important pentru orice copil ce trăiește în țara noastră. Așadar, dragii noștri, alăturați-vă și dumneavoastră, așa cum puteți, cu puținul dumneavoastră! Este foarte important să susțineți lupta pentru a reface cât mai repede posibil această școală, la ultimele standarde, în așa fel încât acești copii, generația de mâine, să vină în școală cu multă nerăbdare, bucurie și mai ales acea stare de responsabilitate prin care fiecare copil să învețe să devină un om stăpân și pe picioarele lui”, a mai transmis Felicia Filip după ce s-a întâlnit cu copiii din Comandău.

Campania „Le dăm şcoala înapoi” a fost iniţiată de Asociaţia pentru Comunitate şi „Observatorul de Covasna” în luna ianuarie, cu scopul reconstruirii școlii din Comandău pentru cei aproximativ 100 de copii din localitate.

În rândul partenerilor care sprijină cauza #ledămşcoalaînapoi se numără, pe lângă Opera Comică pentru Copii din București și Asociația de tineret „Ecou”, şi celebra Gaşcă Zurli, cea mai iubită trupă de animație din țară, dar şi Berszány Tibor (Bertis), Bartok Árpád (Servint SRL), Kovács István (Best Western Hotel Park) sau pilotul Szabó Csongor.

Nu trebuie să pierdem din vedere partenerii de la Teatrul „Tamási Áron”, care ne-au pus sala mare la dispoziție și au făcut ca spectacolul „Don Quijote” să se desfășoare în condiții optime.

Pentru reconstrucţia şcolii din Comandău, care la începutul anului a fost distrusă de un incendiu, sunt necesari 800.000 de euro. Până acum s-au strâns, din diverse surse și campanii, 97.000 de lei, 3 milioane de forinți și peste 2.000 de euro, insuficienți pentru a le reda copiilor din Comandău o școală nouă, drept pentru care participarea voastră la spectacolele organizate cu scopul strângerii de fonduri este foarte importantă și pe viitor.

Cei care nu pot să ajungă la evenimente, dar vor să se alăture campaniei, pot să facă acest lucru prin donații în conturile Asociaţiei Pro Comandău: RON: RO10BTRLRONCRT0288651301, EUR: RO57BTRLEURCRT0288651301, HUF: RO70BTRLHUFCRT0288651301, CUI: 34385327, COD CLIENT: 2886513. Donatorii de peste hotare au la dispoziție și următorul cod SWIFT: BTRLRO22.

Pentru a rămâne la curent cu toate informațiile privind desfășurarea campaniei, vă invităm să vă alăturați paginilor de Facebook „Le dăm școala înapoi” (#ledamscoalainapoi) şi Observatorul de Covasna – CovasnaMedia.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.