ACTUALITATE 16 martie 2017

Şcoala din Brădet şi Grădiniţa din Întorsura Buzăului, cuprinse în proiectele de investiţii ale Primăriei

de Iulia Drăghici - Taraș | 5827 vizualizări

Primăria Întorsura Buzăului are în vedere lucrări de modernizare în acest an pentru două unităţi de învăţământ din localitate. În cea mai recentă şedinţă de Consiliu Local, din 9 martie, s-au aprobat două iniţiative în acest sens, respectiv cea de „Extindere a grădiniţei din oraş cu şase săli de grupă”, precum şi „Reabilitarea şi modernizarea Şcolii cu clasele I – VIII Gheorghe Zaharia din sat Brădet”. Ambele proiecte au fost depuse spre finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

Valoarea proiectului de Extindere a Grădiniţei ajunge la peste 830.000 de lei, contribuţia locală fiind de circa 50.700 de lei, în vreme ce Reabilitarea şi modernizarea şcolii din Brădet ajunge la puţin peste 260.000 de lei, cu 11.500 lei contribuţie locală. Ambele proiecte au fost concepute în anii trecuţi şi realizate în mare parte prin fonduri de la Ministerul Educaţiei, însă nu au fost finalizate, drept pentru care intervenţia autorităţilor locale este necesară.

Spaţiu de creşă în Grădiniţa extinsă, modernizată şi dotată

Iniţiatorul proiectului de hotărâre, primarul Leca Băncilă, a spus în cadrul şedinţei extraordinare din 9 martie a.c., că extinderea Grădiniţei din oraş are ca scop şi înfiinţarea în cadrul acesteia a unui spaţiu pentru o creşă.

„Este un proiect vechi, tratat în noua situaţie ca o continuare. Acesta a fost elaborat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna în condiţiile în care era vorba despre o finanţare a Ministerului Învăţământului. Din 2009, acest Minister nu mai are calitatea de a finanţa. În legătură cu Grădiniţa, proiectul prevedea şi o extensie. Când a ars, am făcut-o cu mijloacele noastre, dar obiectivul de extindere a Grădiniţei a rămas nerezolvat. În consecinţă, profităm de acest program PNDL din două motive: finalizăm investiţia şi o dotăm. Ca să terminăm grădiniţa mai aveam nevoie de 300.000 de lei, dar proiectul pe care îl depunem are aproape 900.000 de lei, în care sunt incluse şi dotări şi tot ce avem nevoie. (...) De la şcoala generală „Mihail Sadoveanu” am primit o notificare că vor să creeze creşă. Spaţiul acesta ne-ar fi folositor şi în acest sens”, a spus primarul din Întorsura Buzăului, Leca Băncilă.

Extinderea şi dotarea grădiniţei de pe strada Gheorghe Doja, ar putea fi încheiată până la începutul anului şcolar viitor, în condiţiile în care banii din proiect ar fi aprobaţi şi ar ajunge la Primărie până în luna iunie, a mai transmis primarul.

Lucrări de mici dimensiuni, dar importante şi la şcoala din Brădet

Deşi şcoala generală din satul Brădet a fost reabilitată în urmă cu câţiva ani, mai sunt totuşi necesare câteva intervenţii din partea autorităţilor locale. Noul proiect presupune de fapt separarea centralei termice, dar şi grădiniţei de corpul clădirii de învăţământ, mutarea bibliotecii, respectiv construirea unui nou grup sanitar.

„Este un proiect similar celui prezentat anterior. A fost început în 2007 de Ministerul Învăţământului. La momentul proiectării, valoarea lui ajungea la 720.000 de lei, din aceştia s-au plătit cam 560.000 de lei şi a rămas o parte de lucrări de făcut în continuare. În esenţă, proiectul a modernizat clădirea existentă, dar nu a mai realizat aspectul de dezvoltare, adică de extindere a şcolii. Problema este că jos la parter avem în clădire centrala termică, iar legislaţia nu ne dă voie. Aceasta trebuie să fie alături de clădire. În plus, deasupra centralei avem o grădiniţă, lucru total inacceptabil. În consecinţă, mergem mai departe cu proiectul şi trebuie să construim în afară un spaţiu pentru centrală, dar şi un spaţiu pentru toaletă, pentru că cel din clădirea veche nu face faţă ca număr şi funcţionalitate. Vom construi grădiniţa în locul unde trebuia să fie biblioteca şi sus unde a fost grădiniţa va fi biblioteca. Valoarea proiectului nu este mare, 260.000 de lei, iar contribuţia noastră este de 11.500 de lei”, a spus primarul din Întorsura Buzăului.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.