ACTUALITATE 22 iunie 2021

Școala de ieri și de azi: emoția revederii pentru foștii și actualii profesori de la Brădet

de David Leonard Bularca | 2293 vizualizări

Cadrele didactice s-au reîntâlnit, după mai bine de doi ani 

A fost o zi altfel pentru toate cadrele didactice care au participat, luni, 21 iunie, la întâlnirea cu foștii lor colegi de la școala din Brădet. După ora 10:00, rând pe rând, în jur de 25 de dascăli s-au strâns la intrarea Liceului Teoretic „Mircea Eliade”. Chiar dacă numărul participanților se dorea a fi mai mare, pentru următoarele trei ore și jumătate cei prezenți au uitat cu siguranță de grijile cotidiene. Acestora li s-a prezentat liceul și noile dotări moderne pe care acesta le are, iar, ulterior, elevii de la LTME au pregătit și un program artistic: cântece populare, teatru, cântat la pian, desen pe nisip și dansuri populare. 

Întâlnirea cadrelor didactice a început cu un tur al liceului, cu prilejul căruia au văzut cum predau actualii profesori cu ajutorul tablelor interactive, dulapurile personale ale elevilor, laboratorul de fonetică, biblioteca liceului și un experiment realizat de elevi la chimie. 

Poate că dacă nu i-am fi văzut, și doar am fi ascultat, ne-am fi imaginat că pe holurile liceului se află un grup de elevi, nu de profesori, căci energia pe care o emanau era identică cu a unor elevi. Chiar dacă erau mai mulți profesori în școală decât elevi, senzația era aceeași: forfotă pe coridor, glume, discuții pe grupulețe, opriri dese la panourile cu fostele generații - poze în care se regăseau mulți dintre cei prezenți. 

După vizitarea liceului, toți cei prezenți s-au strâns în Sala de Festivități de la LTME, acolo unde Centrul de Tineret din Întorsura Buzăului, coordonat de profesoara Doina Pătrunjel, a oferit mai multe momente artistice cadrelor didactice: teatru (prin Caravana 3T), dansuri și cântece populare și un moment special oferit de Ștefania Popica, recital de pian. 

„Așa cum arată astăzi școala, așa va arăta mâine țara”

Silvia Popica, organizatoarea evenimentului, ne-a spus, la finalul întâlnirii, că a încercat prin intermediul  acestui eveniment să lase ceva în urmă pentru școala din Brădet.  

„Din zori, de când m-am trezit, am niște emoții… Și încă nu mi-au trecut! Le mulțumesc tuturor celor care au venit. Au venit tocmai cei care au ieșit la pensie, care sunt mai în vârstă, majoritatea (…). Am lucrat 34 de ani la școala din Brădet, am fost mult timp director adjunct, comandantă de pionieri, cum era. După ce am ieșit la pensie m-am gândit că aș vrea să fac ceva cumva să rămână pentru școala asta (…). M-am gândit la această reuniune, că toată lumea pe mine mă suna, și o facem de 11 ani, am întrerupt doi ani din cauza unor probleme. Acum am zis că dacă se poate, să reluăm. Este plăcut. I-am văzut pe foștii mei colegi aici veniți cu toată inima, cu toată dragostea. Ați văzut, toți avem ceva de vorbit, nu mai terminăm”, a spus, pentru Observatorul de Covasna, Silvia Popica.  

Președinta Despărțământului Astra Buzăul Ardelean, Corina Bărăgan Sporea, spune că profesorii dovedesc, prin intermediul acestui eveniment, că sunt un nucleu. 

„Din partea conducerii Astrei Despărțământul Buzăul Ardelean am salutat cu multă plăcere și căldură evenimentul de astăzi, încât profesorii și învățătorii din zonă țin să arate că sunt un nucleu, că doresc să comunice, că nu s-au despărțit de școală, nu s-au despărțit de colectiv nici cei care au intrat la pensie sau au plecat în alte localități”, a spus profesoara Corina Bărăgan Sporea, care a mai precizat că Despărțământul Astra Buzăul Ardelean a venit și cu o noutate, și anume publicarea cărții „Depresiunea Întorsurii Buzăului”, o carte despre monografia integrală asupra zonei, singura de acest fel, spune aceasta. 

„Turul prin liceu și vizitarea cabinetelor moderne ale școlii mi-au făcut mare plăcere și mi-a dat speranță pentru tinerii care învață în asemenea condiții. Mă gândesc din nou la o lozincă a lui Spiru Haret care spunea, în perioada în care a fost el ministrul Învățământului: „Așa cum arată astăzi școala, așa va arăta mâine țara”, fiind un îndemn ca învățământul de atunci - și este foarte valabil pentru cel de acum - să fie la nivelul cerințelor, la nivelul dorit de tineret”, ne-a mai spus în final, Corina Bărăgan Sporea.  

Concluzia întâlnirii a fost că astfel de evenimente sunt un prilej de bucurie pentru toate cadrele didactice, iar cei prezenți au spus că dacă vor mai avea ocazia să participe și în anii următori la astfel de reuniuni, nu vor rata ocazia.

La eveniment au fost prezenți și edilii orașului Întorsura Buzăului, Raul Urdă și Silviu Popica, dar și directoarea Liceului Teoretic „Mircea Eliade”, Maria Bularca și coordonatoarea Centrului de Tineret, Doina Pătrunjel, care a organizat voluntarii – elevi ai LTME – astfel încât evenimentul să fie unul reușit.

Sursa foto: Delia Barbu și Observatorul de Covasna

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.