ACTUALITATE Acum 2 zile, 22 ore

Sărbători fără teamă – Când e cazul să duci copilul la Urgență

de Mirela Cara Dragu | 825 vizualizări

Când ești părinte, te confrunți cu fel și fel de provocări, între care cea mai dură pare a fi îmbolnăvirea copilului. În funcție de cum ești construit psihologic, când copilul dă semne de boală, fie alegi să gestionezi totul acasă, cu calm și răbdare, fie intri în panică și dai buzna la UPU pentru a te liniști în privința stării de sănătate a ființei față de care simți că ai cea mai mare responsabilitate în viață. 

Dacă e bine să acționăm într-un fel sau altul este greu de stabilit. Mai înțelept este însă să avem în vedere și părerile cadrelor medicale înainte de a lua o decizie în acest sens. Pentru o informare corectă în privința situațiilor de urgență medicală la copii, am stat de vorbă cu Dr. Ovidiu Boieriu, medic la Urgențe Pediatrice în cadrul Spitalului Județean de urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe. 

Așadar, ce înseamnă o urgență medicală? 

Potrivit medicului de la spitalul județean, putem vorbi despre urgență atunci „când viața unei persoane sau a copilului este pusă în pericol. Acea situație reprezintă urgență, în care, dacă nu se intervine în momentul respectiv, riscul de deteriorare este foarte mare.

Greșeli frecvente ale părinților: de la „prea repede” la „prea târziu”

Din păcate, conform informațiilor transmise de Dr. Boieriu, deseori părinții ajung la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) și pentru afecțiuni minore – asta în timp ce alții vin prea târziu, când deja starea copilului este foarte gravă. Este vorba deci despre două extreme care, într-o realitate ideală, ar trebui evitate. Cu alte cuvinte, în cazul în care apare o răceală, o durere de burtă, de urechi sau chiar zgârieturi produse în urma unor mici accidente, părinții s-ar putea adresa mai degrabă medicului de familie care este în măsură să decidă dacă situațiile semnalate necesită intervenții rapide sau pot fi tratate într-un timp mai lung. La polul opus, sunt acei părinți care fie nu recunosc semnele unor afecțiuni grave, fie le subestimează gravitatea, și aduc copiii la Urgență în stadii foarte avansate de boală. „Sunt oameni care se sperie și vin la Urgență, dar există și cealaltă categorie de oameni, care nu recunosc urgențele, aduc copilul în ultimul moment, în stadii avansate de boală, de deshidratare, ceea ce este cel puțin neplăcut”, spune medicul. 

Recomandări pentru părinți în cazul febrei

Una dintre cele mai mari temeri ale părinților este febra. Deși ea este un indicator al faptului că organismul se confruntă cu virusuri și alte provocări, fiind deci un semnal de alarmă, febra nu este totuși un baubau de care să fugim panicați. Dimpotrivă, dacă nu este foarte ridicată, febra poate fi gestionată inițial acasă, cu medicație antitermică sau împachetări călduțe. Totuși, dacă după astfel de intervenții starea copilului nu se îmbunătățește sau apar simptome grave, este necesar consultul unui specialist. „În cazul în care un copil are febră, normal că îi dai un antitermic acasă. Dacă simptomele persistă, mergem la medicul de familie. Dacă, într-adevăr, copilul este bolnav, primește bilet de trimitere și este văzut în policlinică. Acesta ar fi mersul normal. Situațiile în care îți dai seama că e o urgență sunt de altă natură – traumatisme, aspirare de corp străin. Orice om orientat își dă seama că în aceste cazuri nu-i de stat acasă”, precizează pediatrul de la UPU. 

Convulsiile febrile: când să ne îngrijorăm?

Vorbind despre febră, se cuvine să facem precizarea că febra înaltă poate declanșa, la anumiți copii, convulsii febrile. Deși rareori fatale, ele necesită totuși atenție și o intervenție rapidă. Copiii care pot dezvolta convulsii febrile au, de obicei, între cinci-șase luni și cinci ani. După această vârstă, în lipsa altor probleme neurologice, șansele de a mai face convulsii de la febră sunt destul de mici. „Unii copii au o imaturitate a sistemului nervos și, în momentul când fac febră înaltă, convulsionează – își pierd cunoștința, dau din mâini și din picioare, dau ochii pe spate (...) Eu nu am văzut copil să moară de convulsii febrile, dar nici bine nu le face. De aceea, e bine să vină la spital în astfel de cazuri”, recomandă Dr. Boieriu. 

Provocările din Urgențe: aglomerația și trierea cazurilor

Dincolo de boală și teamă, pentru pacienți, partea cea mai neplăcută de la Urgențe este așteptarea. Pentru fiecare dintre noi, timpul în care stăm pe scaunul de pe care urmează să fim preluați pentru examinare pare că se oprește. În vreme ce durerea noastră e cea mai mare și privim totul cu o critică generată de subiectivism, medicii fac trierea pacienților în funcție de riscul acestora de a-și pierde viața. Altfel spus, prioritatea le este acordată celor cu probleme vitale, iar în pediatrie, sugarii și copiii mici au întâietate. Iată de ce părinții ar trebui să înțeleagă că un sugar cu o deshidratare severă va fi, de pildă, văzut înaintea unui adolescent care tușește de o săptămână.

Sunt zile în care nu vin mulți copii și avem timp să ne ocupăm de toată lumea. Și sunt zile aglomerate în care ne ocupăm de urgențe, iar cei care nu sunt urgențe așteaptă. Încercăm, la copii, să nu-i lăsăm să aștepte. Când viața, într-adevăr, este pusă în pericol la un sugar, părerea oamenilor care așteaptă la urgență trece undeva pe locul doi-trei. Important e să salvăm sugarul”, îi lămurește doctorul pe cei care sunt nemulțumiți de faptul că au avut de așteptat mai mult decât și-ar fi dorit pentru a fi examinați de medicii de la UPU.  

Transferul copiilor la alte spitale

Spre deosebire de multe spitale din țară, Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe este destul de bine dotat și oferă condiții de spitalizare foarte bune. Cu toate acestea, nu orice problemă poate fi rezolvată aici, ceea ce este firesc, având în vedere faptul că anumite intervenții chirurgicale se pot face doar în câteva spitale la nivel național. Când un copil are nevoie de expertiză suplimentară sau de intervenții complexe, medicii trimit cazul la centre mai mari, specializate, cum ar fi Spitalul de Copii Brașov, care este cel mai apropiat și cu care există o comunicare foarte bună. „Noi, aici, le acordăm tratament imediat, dar sunt și cazuri în care trebuie să trimitem pacienții la alte centre”, declară medicul. 

Intoxicații și accidente frecvente: substanțe toxice, arsuri, traumatisme

Se spune că nu există niciun bebeluș care să nu fi căzut măcar o dată în viață din pat. La fel cum nu există, poate, copil care să nu se fi lovit mai tare la un moment dat. Și, pe măsură ce copilul crește și devine mai curios, orice părinte știe că riscurile de accidente casnice se înmulțesc. Așa se face că, la Urgențe, ajung frecvent copii care au trecut printr-un accident mai mult sau mai puțin grav. 

Din păcate, nu doar copiii sunt responsabili de accidentările la care sunt expuși. Deseori, neglijența părinților face ca cei mici să ingereze detergenți, pastile pentru mașina de spălat sau fel și fel de substanțe care le sunt lăsate la îndemână. „Vin, într-adevăr, destul de mulți copii care au băut Domestos, detergenți, care au înghițit pastile din alea mici de spălat, fel de fel de substanțe corozive. Vin și copii care au vărsat supă pe ei. Vă dați seama că dacă un copil mic varsă pe el o supă fierbinte, suprafața afectată a corpului său este destul de mare, iar consecințele pe termen lung sunt foarte grave”, informează medicul de la UPU, care mai spune și că traumatismele în accidente de mașină sau în timpul sportului, ori la școală, completează tabloul cazurilor cel mai des întâlnite la urgențe.

Festivalurile și sărbătorile – factori de risc suplimentari

Pentru că suntem într-o perioadă în care sărbătorile de iarnă se află în plină desfășurare, Dr. Boieriu ne atrage atenția că orice eveniment festiv poate crește riscul de incidente în rândul celor mici. De la copii care pot înghiți alcool, se pot răni cu petarde sau pur și simplu ajung la spital cu probleme digestive după ce consumă prea multe alimente nepotrivite, toate acestea sunt cazuri care necesită intervenții rapide ale medicilor. „Orice sărbătoare, orice festival, orice deschidere sau încheiere de an, orice serbare de Moș Crăciun reprezintă un factor de risc (...). Uneori, vin și copii intoxicați cu alcool, indiferent de vârstă. Din păcate, se întâmplă”, avertizează Dr. Ovidiu Boieriu. 

Drogurile la copii și adolescenți

Alcoolul nu este însă singura problemă. Uneori, se întâmplă ca la Urgențe să se prezinte și copii, de vârste mai mari sau mai mici, care au consumat  substanțe interzise. În aceste situații, marea provocare pentru medici este aceea de a afla cât mai repede ce substanțe au fost ingerate de către pacient pentru a i se administra un antidot corespunzător și eficient. „O doză care nu este toxică pentru un adult poate fi letală pentru un copil de 6 ani. Se poate ajunge la comă, insuficiență cardiacă sau alte complicații. Populația minoră este la risc. Probabil un adolescent poate să fumeze ceva și să nu pățească nimic, dar dacă un copil primește doza respectivă, viața lui este în pericol”, le răspunde doctorul celor care cred că nimeni nu poate să-și piardă viața de la un joint sau dacă încearcă o dată să vadă ce efect au drogurile asupra lor. 

O perspectivă din interior: ce ar îmbunătăți medicul la sistemul de urgențe pediatrice?

Faptul că sistemul medical din România are provocările sale nu mai este un secret pentru nimeni. Cu toate acestea, Dr. Ovidiu Boieriu consideră că sistemul medical de la noi „este încă umanitar”, în sensul că se oferă ajutor rapid și eficient tuturor copiilor și pacienților, iar pentru cazurile grave există o colaborare bună cu spitale mari și specializate. „Cine are într-adevăr o urgență, vine la Urgență, indiferent de medicul care este acolo. Știe că aia este singura soluție. (…) iar noi tratăm pe toată lumea cât putem de repede, ceea ce e bine pentru pacient”, răspunde medicul contracarând totodată observația că mulți oameni din țara noastră și-au pierdut încrederea în medici. 

O altă lecție importantă oferită de Dr. Ovidiu Boieriu este aceea de a aprecia și a fi recunoscători pentru sănătatea copiilor noștri și pentru micile momente de normalitate pe care uneori le percepem ca pe un capăt de țară. Faptul că, în cariera sa, pe când lucra la Casa Speranței Hospice, medicul s-a întâlnit cu numeroase cazuri de copii cu boli în faze terminale l-a făcut să fie mai tolerant cu micile năzbâtii pe care le mai fac cei mici:

Dacă vezi copii în stare gravă, înveți să apreciezi și să te bucuri mai intens de ceea ce ai acasă. Ești un pic mai îngăduitor cu copilul tău când îți sparge cana de cafea pe covorul cel nou și alb din sufragerie (...) Unii oameni au luxul de a nu fi obligați să vadă ceea ce nu-și doresc să vadă. Noi, medicii, mai ales cei de la Urgență, nu ne permitem un astfel de lux”, concluzionează Dr. Ovidiu Boieriu.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.