ACTUALITATE 9 noiembrie 2017

Sancțiuni de peste 30.000 de lei aplicate de polițiști în cadrul unei acțiuni la Târgu Secuiesc

de Covasna Media | 713 vizualizări

Pentru menținerea climatului de siguranță publică și prevenirea și combaterea faptelor ilicite polițiștii, împreună cu jandarmi și lucrători silvici, au organizat și desfășurat marți o acțiune în municipiul Târgu Secuiesc, dar și pe raza comunelor Sânzieni, Lemnia, Mereni şi Breţcu.

În cadrul acestei acțiuni au fost efectuate 27 de controale, au fost legitimate peste 50 de persoane, cinci fiind conduse la sediu pentru verificări suplimentare. De asemenea, 30 de conducători auto, dar și bicicliști și căruțași, au fost opriți în trafic pentru verificări.

În urma activităților desfășurate au fost aplicate 67 de sancțiuni contravenţionale, peste 50 dintre acestea fiind pentru fapte de încălcare a regimului ordinii publice și conviețuirii sociale reglementat de Legea 61/1991. Valoarea sancțiunilor aplicate este de 30.115 lei.

Astfel de acțiuni cu efective mărite vor fi desfășurate de polițiști și în perioada următoare, scopul acestora fiind descurajarea celor care comit fapte contrare legii și menținerea siguranței cetățenilor.

(IPJ Covasna)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.