ACTUALITATE 20 august 2024

Salvatori și în timpul liber: povestea polițiștilor Călin și Cătălina

de Ștefania Găvăneci | 1724 vizualizări

Călin Florea, de la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Covasna și soția lui, Cătălina Florea, din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră (SPF) Aeroport Brașov, au dat dovadă de curaj și promptitudine și în afara programului de lucru. Aceștia au acționat imediat într-un caz la care au devenit martori: un accident rutier pe DN 10, în localitatea Teliu, județul Brașov. Două autoturisme au fost implicate într-o coliziune, din care au rezultat patru victime. 

Implicarea le-a adus aprecieri inclusiv din partea Sindicatului Europol. 

Cei doi polițiști nu au stat deloc pe gânduri, au luat legătura de îndată cu dispeceratul ISU Brașov prin apelarea nr. unic 112, s-au prezentat și au ajutat cu indicațiile corecte, iar până la sosirea echipajelor au asigurat contactul cu victimele, le-au ținut conștiente, fără să le permită să se miște și au asigurat perimetrul, iar Călin, polițist în cadrul IPJ Covasna, a dirijat traficul, până la sosirea echipajelor rutiere.

După ce s-au asigurat că nu mai este nevoie de ajutor și că toate victimele au fost preluate de echipaj medical specializat, cei doi colegi și-au continuat drumul spre casă. Victimele au fost transportate la o unitate spitalicească din Brașov și sunt în afara oricărui pericol”, scrie Sindicatul Europol.

„Am făcut ceea ce trebuie să facă un cetățean

Polițistul covăsnean a spus, pentru covasnamedia.ro, că atitudinea lui și a soției sale ar trebui să fie normalitate la nivelul comunității. 

E ceea ce fac eu de zi cu zi la muncă. Nu poți trece impasibil pe lângă un semen de-al tău. Am făcut ceea ce trebuie să facă un cetățean, doar că am folosit ceea ce știu prin prisma meseriei de polițist”, a spus pentru Observatorul de Covasna și covasnamedia.ro, Călin Florea, polițist în cadrul IPJ Covasna. 

Tot acesta a precizat și că pregătirea de polițist i-a fost de mare ajutor în această situație. 

Emoții nu am avut. De-a lungul timpului am avut timp să mă obișnuiesc. Plus că nu e timp de emoții, trebuie să tratezi genul acesta de evenimente cu cel mai mare calm și tact pentru a fi cât mai operativ și a fi cât mai eficient. Satisfacția vine abia la sfârșitul zilei când îți dai seama că ai mai reușit să mai adaugi un plus la lucruri bune făcute în timp, a adăugat polițistul. 

Așadar, acțiunile exemplare ale lui Călin și Cătălinei nu au trecut neobservate. Cei doi au fost lăudați de Sindicatul Europol într-o postare pe Facebook și au fost apreciați pentru profesionalismul și devotamentul de care au dat dovadă. Un adevărat exemplu de „așa DA”.

Postarea a adunat în mai puțin de 24 de ore, peste 700 de aprecieri și 75 de distribuiri în mediul online. 

Sindicatul Europol este o organizație sindicală din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) pentru apărarea drepturilor fundamentale și profesionale ale polițiștilor.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.