La pensiunea Hanna din Cernatul de Sus, timpul a curs altfel între 25 și 31 iulie. Acolo, în mijlocul naturii și departe de griji, 30 de copii din medii vulnerabile au descoperit, poate pentru prima oară, cum arată copilăria fără lipsuri, fără frică, fără foame. A fost a 30-a ediție a taberei organizate de Crucea Roșie Covasna, și de 10 ani se desfășoară în același loc – devenit, pentru o săptămână, acasă pentru suflete care, în restul anului, trăiesc în lipsă de tot ce pentru noi pare firesc.

Copiii vin din Cernat, Albiș, Telechia, Țufalău, Brateș, Lisnău Vale, Bicfalău, Sfântu Gheorghe și Câmpul Frumos. Au între 6 și 14 ani. Unii nu știu cum se numește localitatea lor de origine. Alții nu își cunosc numele de familie. Dar toți știu ce înseamnă frigul, foamea și tăcerea unei copilării în sărăcie.

Dosarele unei bucurii rare

Timp de un an, echipa Crucii Roșii strânge informații, merge pe teren, ține legătura cu profesori și cu persoane implicate în comunitate, cercetează cazuri, vizitează familii, întocmește dosare. Efortul e constant și intens.

„E o muncă uriașă să selectăm copiii. Primim o solicitare de la profesori, de exemplu, după care vizităm fiecare familie și facem o anchetă socială, vedem condițiile în care trăiesc. Apoi strângem documentația completă pentru dosar. E o problemă că nu toți au medici de familie și au nevoie de adeverință pentru tabără. Chiar dacă mergem pe teren și oamenii ne cunosc, sunt și cazuri în care copiii nu sunt lăsați să vină sau în care primim răspuns pe ultima sută de metri că nu mai vin. Și atunci luăm și copii care au mai fost și în alți ani și care abia așteaptă să se întoarcă aici”, ne-a spus Opra Zsófia-Szende, coordonatoarea voluntarilor din cadrul Crucii Roșii Covasna.

Lecția pe care o uităm: să ne uităm în jur

Ea a adăugat că în spatele acestei tabere nu se află doar o inițiativă educativă, ci și un mesaj foarte important: trebuie să fim mai atenți la oamenii din jurul nostru. Sunt familii care trăiesc de pe o zi pe alta, chiar lângă noi, fără să le observăm. Comunitatea are o responsabilitate față de cei care trăiesc greu. Copiii din medii defavorizate trebuie să știe că nu sunt singuri pe lume, că le pasă unora de ei, că viața poate fi altfel: cu mâncare zilnică, cu siguranță, cu afecțiune necondiționată, spune coordonatoarea voluntarilor.

Mulți dintre acești copii provin din familii fără curent electric, fără baie, din familii care trăiesc din alocație sau din venituri ocazionale. O masă caldă este, pentru ei, o excepție.

„Dacă aș putea, i-aș lua acasă pe toți”

Directoarea Crucii Roșii Covasna, Berecz Ildikó, spune că plecarea copiilor la final de tabără este una dintre cele mai dificile momente. Tabăra le oferă o oază de bucurie, iar despărțirea lasă un gol adânc și pentru cei care se îngrijesc de ei.

„Cel mai trist lucru este că după o săptămână ei se întorc acasă. Cu o zi înainte de final copiii încep să plângă pentru că urmează să plece. Nici eu nu-mi găsesc locul acasă timp de o săptămână după ce ne întoarcem pentru că e prea liniște și nu le aud râsetele și gălăgia asta care ne umple sufletele”, ne-a spus directoarea.

Experiențele din tabără scot la iveală realități greu de imaginat. Unii copii nu știu să folosească toaleta pentru că nu au una acasă. Igiena de bază le este explicată pas cu pas: spălatul pe mâini, folosirea pastei de dinți, baia zilnică. Pentru mulți dintre ei, ideea de a avea o cameră doar pentru sine pare un lux de neconceput, având în vedere că acasă dorm împreună cu frații și părinții.

„Pe mine ce m-a surprins este că unii copii nu știu din ce localitate au venit. Alții nu își știu nici numele de familie. Dar sunt copii atât de drăgălași și de senini că dacă aș putea i-aș aduce acasă pe toți”, a mai adăugat Berecz Ildikó.

Printre participanți s-au aflat și copii proveniți din case de tip familial.

„Unii copii ne-au întrebat dacă nu putem să-i adoptăm noi și să-i luăm acasă pentru că nu vor se se întoarcă în mediul din care au venit”, ne-a mai spus Opra Zsófia-Szende.

Voluntarii, eroii nevăzuți ai verii

Pentru copii, mâncarea a fost una dintre cele mai mari surprize. Unii dintre ei nu obișnuiesc să mănânce și supa, și felul doi la aceeași masă. Când au avut seară de pizza, unii au spus că nu mai gustaseră niciodată așa ceva. Iar învățătoarele, venite în vizită, le-au adus într-o zi și înghețată, spre bucuria tuturor.

Tabăra nu a fost doar despre hrană. A fost și despre distracție, educație, jocuri, bal mascat, concursuri de talente și seri tematice. Voluntarii au făcut eforturi uriașe pentru ca fiecare zi să aducă zâmbete și speranță.

Printre aceștia, Molnár Róbert, aflat la a opta ediție ca voluntar, a ales să-și petreacă săptămâna de concediu alături de acești copii.

„Fac asta pentru că vreau să le ofer șansa să iasă din zona lor de confort, să iasă din monotonie. Vreau să le dau șansa să se bucure, să se distreze, să facă ceva ce poate acasă nu fac. Sunt fel și fel de cazuri. Ce vedem aici ne inspiră și pe noi să privim viața cu alți ochi. În fiecare an sunt povești și copii care îmi rămân în suflet. Aici sunt probleme adevărate, când un copil se culcă flămând, iar noi uităm să apreciem lucrurile simple. Și tocmai acesta este scopul nostru – să-i facem să vadă lumea cu alți ochi. De câte ori o să am posibilitatea o să mai vin și să ajut și cu sponsorizări, oricând”, ne-a spus tânărul.

Karácsony Levente, student la Drept în Cluj-Napoca, este voluntar de 9 ani și participă de cinci ani la această tabără.

„Aștept cu nerăbdare acest eveniment în fiecare an. Pentru mine, în fiecare an, este un program stabil în viața mea. Trăim foarte multe emoții aici. Nu numai noi le dăm ceva acestor copii, ci și noi la rândul nostru primim de la ei energie, bucurie și lecții valoroase”, a adăugat și Karácsony Levente.

O săptămână nu schimbă o viață, dar poate schimba direcția

Copiii exprimă aceleași emoții. Denisa, o fetiță de 12 ani din Lisnău, spune că a mai fost în tabără și că a așteptat cu nerăbdare să se întoarcă.

„Am mai fost în tabăra asta de două ori și am așteptat foarte mult să revin. Îmi place că sunt mulți copii, că pot să mă joc cu ei și că fac altceva decât facem acasă. Nu prea așteptăm ziua în care mergem acasă. Aici e mai bine”, ne-a spus Denisa.

Fratele ei, Ștefan, de 6 ani, povestește cu entuziasm că mâncarea a fost lucrul care l-a impresionat cel mai tare.

Această tabără nu rezolvă toate problemele. Dar oferă o săptămână de lumină. O șansă la altfel de amintiri. O confirmare pentru fiecare copil că nu este singur pe lume.

Când realitatea lor se reîntoarce, grea și nedreaptă, cu ulițe neasfaltate și frigidere goale, poate că nu vor uita că au fost odată undeva unde au râs, au fost ascultați și săturați. Poate că le va rămâne în suflet nu doar mirosul de supă caldă sau gustul primei felii de pizza, ci și o idee: că lumea poate fi mai bună.

Matematica dureroasă a fondurilor

Din păcate, resursele sunt limitate. Directoarea spune că, în trecut, tabăra aduna 200 de copii în două serii. Apoi numărul a scăzut la 50, iar după pandemie, au mai putut aduce doar 30 de copii pe an. Fondurile vin cu dificultate. Până nu demult, sprijinul venea din străinătate, iar în ultimii ani, tabăra se bazează pe proiecte punctuale. Anul acesta, sprijinul financiar a venit de la Clubul Rotary și de la Consiliul Județean Covasna, bani care au acoperit cheltuielile de cazare. Mâncarea a fost asigurată prin sponsorizări, iar meniul s-a adaptat alimentelor disponibile.

Crucea Roșie Covasna lansează un apel către cei care doresc să ajute. E nevoie de voluntari, sponsori, oameni cu inimă deschisă. Oricine poate aduce o schimbare. Contactul se poate face prin coordonatoarea Opra Zsófia-Szende (0766 451 169).