Cătălina Curceanu s-a întors zilele acestea la Sfântu Gheorghe, în liceul în care, spune ea, a început drumul spre știință. Cercetătoare la Laboratori Nazionali di Frascati din Italia și una dintre cele mai apreciate fiziciene române din diaspora, ea a susținut la Colegiul Național „Mihai Viteazul” conferința „Noi, fiii stelelor – de la atomi la găurile negre”, o întâlnire despre Univers, mecanica cuantică și marile mistere ale cosmosului. După prezentare, elevii au rămas încă o oră pentru întrebări, iar dialogul s-a transformat într-o discuție despre curiozitate, cercetare și sensul unei cariere în știință. Am stat de vorbă cu Cătălina Curceanu despre experimentele la care lucrează în Italia, despre legătura pe care o păstrează cu România și despre lucrurile simple care o fac să se simtă acasă, oriunde s-ar afla.

- Ați revenit acum în fața elevilor din Sfântu Gheorghe.  Cum a fost întâlnirea cu ei și ce v-a impresionat cel mai mult?

Întâlnirea a fost foarte emoționantă pentru mine, atât datorită numărului mare de elevi prezenți, cât și pentru că m-am întors la locul unde a început, de fapt, drumul meu spre ceea ce sunt astăzi. Totul a pornit de aici, din această școală, unde profesorii mi-au îndrumat primii pași spre știință, matematică și fizică.

Aș descrie întâlnirea de astăzi, în primul rând, ca fiind emoționantă și, în al doilea rând, extrem de interesantă. Nu mă așteptam la atât de multe întrebări din partea elevilor. După emoțiile și timiditatea de la început, întrebările au început să curgă din toate direcțiile, de la găurile negre și planetele din afara Sistemului Solar, până la gravitație și efectele pe care spațiul le are asupra corpului uman. M-a impresionat foarte mult varietatea curiozităților lor și dorința de a înțelege Universul.

- Ce diferență vedeți între elevii români și cei pe care îi întâlniți în Occident?

Nu văd diferențe majore între elevii români și cei pe care i-am întâlnit în Occident. Interesele lor sunt foarte asemănătoare, iar curiozitatea pentru știință și cunoaștere este aceeași. Poate că parcursurile diferă uneori, pentru că, din păcate, în România încă există tendința ca mulți tineri să privească spre oportunitățile din exterior după absolvirea facultății. Este un lucru care mă întristează.

Însă, la această vârstă și la nivelul actual de pregătire, nu văd diferențe între elevii din România și cei din alte țări europene în care am avut ocazia să întâlnesc tineri. Ba chiar cred că România continuă să demonstreze că are excelență în anumite domenii. Faptul că echipa feminină a României a câștigat Olimpiada Internațională de Matematică, iar recent echipe românești au ocupat primele trei locuri la un important concurs internațional de robotică din Statele Unite, arată că există încă foarte mult talent și performanță aici.

- Cu ce cercetări sau experimente importante ați fost ocupată în ultima perioadă la Frascati?

În ultima perioadă am fost implicată în două direcții principale de cercetare. Pe de o parte, în domeniul fizicii nucleare, studiem interacțiunile unor particule create la acceleratorul de la Frascati, numite kaoni. Analizând aceste interacțiuni, încercăm să înțelegem mai bine cum funcționează natura și care este structura unora dintre cele mai fascinante obiecte din Univers: stelele de neutroni. Sunt stele extrem de dense și grele, atât de compacte încât o singură linguriță de materie dintr-o astfel de stea ar cântări cât muntele Everest.

Pe de altă parte, lucrăm la experimente de mecanică cuantică în laboratorul subteran de la Gran Sasso, în Italia. Încercăm, practic, să punem în dificultate mecanica cuantică și să descoperim procese care nu pot fi explicate de teoriile actuale. Dacă am reuși, ar fi o adevărată revoluție pentru întreaga știință.

Până acum nu am găsit astfel de semnale, dar nu renunțăm. Căutăm, într-un fel, indicii ale unei noi teorii care ar putea explica și mai bine Universul și fenomenele sale încă necunoscute. Este extraordinar de fascinant să lucrezi într-un astfel de experiment, unde există posibilitatea ca tu să fii primul om din lume care observă semnele unei noi teorii și, poate, ale unui Univers încă neexplorat.

- Există o descoperire sau un rezultat recent care v-a entuziasmat în mod special?

Ceea ce am reușit în ultimii ani, împreună cu grupul meu, a fost o măsurătoare așteptată de aproape 50 de ani la acceleratorul de particule de la Frascati. Am reușit să generăm și să măsurăm niște atomi, așa-numiții atomi exotici, atomi în care electronii sunt înlocuiți cu particule create la accelerator, numite kaoni. Astfel, am putut studia structura atomică a acestor atomi exotici.

Importanța acestei măsurători era recunoscută de aproape 50 de ani, însă era un experiment extrem de greu și foarte complicat din punct de vedere tehnic. În cele din urmă, am reușit să îl realizăm, iar acum suntem pe cale să publicăm rezultatele, care credem că vor avea un impact important în domeniul fizicii interacțiunii nucleare puternice.

- Mai are știința puterea să inspire într-o lume dominată de rețele sociale și viteză?

Nu știu ce să cred. Sper că da. Și cred că nu este o speranță deșartă, pentru că întrebările care mi-au fost puse astăzi, și nu doar numărul lor, ci și numărul elevilor, băieți și fete deopotrivă, care au intervenit, arată că încă există oameni fascinați de știință.

Ceea ce lipsește însă în lumea de astăzi este accesul la informație calificată și la știința modernă, la ceea ce se întâmplă cu adevărat în această lume fascinantă a cunoașterii. Cred că noi, oamenii de știință, ar trebui să încercăm mai mult să ieșim din laboratoare și să vorbim cu tinerii. Este aproape imposibil ca cineva care intră în contact cu frumusețea științei să nu rămână fascinat.

Iar la vârsta elevilor, această fascinație se poate transforma într-un drum de viitor. Mi s-a întâmplat chiar mie acest lucru. Am avut un doctorand pe care l-am cunoscut la o întâlnire asemănătoare cu cea de astăzi, în urmă cu zece ani.

- Ce credeți că le lipsește astăzi cel mai mult tinerilor care ar vrea să urmeze o carieră în știință?

Cred că le lipsește, în primul rând, informația. Mulți tineri nu știu unde ar putea studia, ce domenii ar putea urma, ce ar putea deveni dacă aleg o carieră în știință și, mai ales, de ce este relevant acel tip de studiu.

Pe de altă parte, cred că lipsește și încurajarea din partea societății de a nu alege întotdeauna drumul cel mai ușor. Banii au, desigur, importanța lor și nu voi spune niciodată că poți trăi doar din aer și apă. Nu este adevărat. Dar importanța pe care o acordăm banilor nu este întotdeauna proporțională cu calitatea vieții. Banii pot contribui la fericire, însă nu sunt echivalentul fericirii.

Să faci ceva care îți aduce împlinire și în care simți că ai un rost nu are preț. Asta ține de valoarea pe care o dai propriei vieți, de ceea ce poți construi pentru tine, pentru ceilalți și, de ce nu, pentru Univers.

- După atâția ani în Italia, ce vă face să reveniți mereu acasă?

De data aceasta, ceea ce m-a motivat, este o colaborare pe care am început-o chiar anul acesta, inițial în cadrul unui proiect european, cu Facultatea de Matematică de la Universitatea Transilvania din Brașov. Colaborez în continuare și cu Institutul de Fizică de la Măgurele, dar de data aceasta am deschis o colaborare extrem de promițătoare cu Facultatea de Matematică, pentru că are un obiectiv foarte ambițios: să încercăm să descoperim care este geometria Universului.

Încercăm să aflăm dacă Einstein avea dreptate cu geometria pe care a propus-o sau dacă există noi forme de geometrie pe care noi, prin experimentele noastre, am putea să le verificăm experimental.

Eu mă întorc în România cu sau fără colaborări științifice, pentru că aici sunt rădăcinile mele. Dar de data aceasta m-am întors poate și cu mai mult entuziasm, având acest grup din Brașov cu care am început această colaborare entuziasmantă și vrem să vedem unde ne duce, fără să ne facem iluzii prea mari.

- Există o mâncare sau un lucru simplu de acasă de care vi se face mereu dor?

Da… am mâncat un kürtős întreg singură, am atacat de vreo două ori până acum sarmalele, ceafa de porc la grătar, mici, ciorbe de tot felul. Mâncarea românească are locul ei aparte, atât în sufletul meu, cât și, din păcate, pe mine. 

- Când vă simțiți cu adevărat „acasă”: în laborator, în Italia sau aici?

Eu mă pot simți acasă și în Australia, iar anul acesta voi merge pentru a douăsprezecea oară acolo. Mă simt acasă oriunde sunt bine atât cu mine însămi, cât și cu oamenii pe care îi întâlnesc. Poți să te simți acasă oriunde nu te simți amenințat de ceva anume și unde împărtășești aceleași valori etice. 

- Știu că ați colaborat ani la rând cu Observatorul de Covasna. De ce a fost important pentru dumneavoastră să păstrați această legătură cu presa locală și cu oamenii de acasă?

Am simțit nevoia să împărtășesc o mică parte din ceea ce fac eu și din ceea ce înseamnă știința. Am publicat o serie de articole și mi-ar plăcea să reiau această serie. Simt că este important să dau ceva înapoi.

La început, sincer, o făceam pentru tata, pentru că el a fost cel care m-a încurajat cel mai mult să devin ceea ce sunt astăzi. Îmi plăcea foarte mult ideea că mergea să cumpere ziarul și citea acele articole. Într-un fel, era modul meu de a-i mulțumi. Dar nu era doar pentru el, ci pentru oricine are curiozitatea să citească și altceva, nu doar informație, politică sau horoscop, ci și despre ceea ce a reușit să facă, în lumea ei, o fiică a acestui teritoriu.

- Dacă ar rămâne elevilor un singur mesaj după întâlnirea cu dumneavoastră, care ați vrea să fie acela?

Să se uite cu adevărat în interiorul lor și să descopere ce îi pasionează, ce îi face fericiți și care este drumul care le-ar putea aduce împlinire în viitor, indiferent care ar fi acela. Să găsească acel lucru care să îi facă să spună dimineața: „Astăzi fac asta” și apoi să simtă bucuria de a se ridica din pat și de a merge acolo, oriunde ar fi acel „acolo”.

Și chiar dacă greșesc, nu este nicio problemă. Este important să nu le fie frică să greșească. Să nu se lase purtați doar de val, ci să încerce să fie protagoniștii propriei vieți.

Poate părea un sfat banal, dar, oricât de mult cei din jur, mai ales familia, îți doresc binele, uneori nu te pot cunoaște atât de bine pe cât te cunoști tu însuți. Sfaturile sunt importante și binevenite, însă într-o lume plină de zgomot și gălăgie, trebuie să găsești acea voce interioară care îți spune ce ai de făcut și să ai curajul să nu o ignori. Și, mai ales, să nu privești doar spre câștigurile imediate.