Dan Manolăchescu a relansat luni cartea “Mituri ale Ţinutului Secuiesc”, şi tot atunci a prezentat povestea care stă la baza ediţiei a doua a cărţi.

Relansarea cărţii “Mituri ale Ţinutului Secuiesc” a avut loc luni la Librăria Ex Libris din Sfântu Gheorghe, în cadrul proiectului “Lunea cărţilor”, iniţiat de Mădălin Guruianu şi preluat de la fosta Librărie Pentru Comunitate.

Au fost prezenţi prieteni ai autorului şi ai cărţilor, într-o atmosferă de lectură care a culminat cu citirea de către Dan Manolăchescu a eseului intitulat “Sindromul veneticului”, o poveste care stă la baza ediţiei a doua, adăugită şi revizuită, a cărţii.

Cartea “Mituri ale Ţinutului Secuiesc” a fost lansată în vara anului 2009, iar întregul tiraj a fost epuizat. În acest volum de analiză şi însemnări, Manolăchescu abordează o serie de subiecte mai mult sau mai puţin controversate, cum ar fi sindromul minoritarului, convieţuirea şi epurarea etnică, criza de identitate, autonomia teritorială sau dialogul româno-maghiar. “Mituri ale Ţinutului Secuiesc” poate fi citită în format electronic, pe internet, la adresa www.miturialetinutuluisecuiesc.ro

“A fost o relansare cu totul specială deoarece, paradoxal, cu această ocazie am epuizat stocul de cărţi al ediţiei I, aşa încât nu-mi rămâne decât să lansez o a doua ediţie. O ediţie care va fi revizuită şi adăugită, căci din nefericire pentru comunicarea şi convieţuirea româno-maghiară, nu duc lipsă de subiecte”, mărturiseşte Dan Manolachescu.

Prezent şi el la lansare, Daniel Şanta, acţionar al Observatorului de Covasna şi membru al Asociaţiei Pentru Comunitate, a declarat: “Trăind destul de mult în București în ultimii ani, m-am confruntat fix cu oamenii a căror percepție despre aceasta zonă este deformată. Fix cu oamenii pentru care această carte poate fi un instrument de lucru cu adevărat revelator. Cred că e de datoria fiecărui om care dorește să-și dea în vreun fel cu părerea despre relațiile interumane din această zonă să citească Miturile Ținutului Secuiesc. Și este de datoria lui Dan să continue ceea ce a început. Să pregătească ediția a doua și să tipărească noi cărți, pentru că e sarcina noastră morală, a celor ce știm realitatea din zonă, să schimbăm mentalitățile și perspectivele asupra zonei, dacă vrem ca ea să aibă vreun viitor”. „Dan Manolăchescu a fost factorul de coeziune al Asociaţiei Pentru Comunitate, cel care a adunat în jurul lui oameni care au conştientizat faptul că românii şi maghiarii sunt oarecum condamnaţi să convieţuiască împreună. Cartea este o lectură fundamentală pentru cei ce vor să înţeleagă cum trebuie trăit în Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna sau Ţinutul Secuiesc”, ne-a declarat iniţiatorul proiectului “Lunea Cărţilor”, Mădălin Guruianu.

“Sindromul veneticului”

Revenind însă la “povestea” prezentată luni la Librăria Ex Libris, aceasta are un final “deschis”, pe care fiecare om trăitor pe aceste meleaguri e liber să îl facă aşa cum simte, cum crede. Vă prezentăm mai jos textul integral al eseului “Sindromul veneticului”.

“Pe când eram mai mic am auzit o poveste. Se făcea că în preajma unui Crăciun al anilor şaptezeci-şi, pe cursa Braşov-Baraolt, într-un autobuz îngheţat, un bătrân secui l-a întrebat pe un  tinerel de ce plânge. Greu s-au putut înţelege cei doi pentru că secuiul nu prea vorbea româneşte, iar tinerelul avea un accent moldovenesc destul de ciudat. Însă ce a priceput, totuşi, bătrânul este că românul urma să se mute într-o localitate de care nu auzise până atunci, care era într-o zonă în care nu se vorbea româneşte în urma unei muncitoreşti detaşări forţat-obligate. Vasilică – ca să îi dăm şi un nume de dragul poveştii în sine – nu-şi dorise asta. Partidul însă, şi mai ales bunul maistru care l-a recomandat, au vrut-o. Vasilică şi-a lăsat acasă cei 4 fraţi, sora mai mare, mama bătrână şi a plecat unde l-a trimis ţara şi Partidul. Cea mai cruntă a fost despărţirea de logodnică, că deh, om tânăr, Vasilică îşi găsise şi el rostul şi perechea. Acu urma să stea – unde o nimeri, să mănânce – ce-o găsi şi să se împrietenească – cu cine-o fi! Adio Crăciun cu cei apropiaţi, adio mers cu Capra, adio Sorcovit, adio Pluguşor.

Bătrânul a înţeles că locul lui Vasilică nu era nici la Căpeni – căci asta era localitatea – şi nici măcar în autobuzul acela. Şi l-a îmbărbătat cu o poveste de pe vremea când a făcut el armata la Calafat. Între nişte români a căror vorbă n-o vorbea şi care toată ziua îşi băteau joc de el. I-a spus să nu dispere căci peste tot sunt OAMENI şi că nu trebuie să îţi faci sânge rău din pricina câtorva zevzeci. Că şi el a găsit un ofiţer care l-a protejat, l-a ajutat şi l-a mai lăsat şi în permisie. Ba mai mult, odată ajunşi la destinaţie, bătrânul secui l-a luat pe Vasilică în gazdă şi l-a ţinut la el până când a luat primul salariu.

E posibil ca Vasilică să fi plecat acasă cu prima ocazie sau e posibil să-şi fi găsit un rost în secuime. Poate are o nevastă unguroaică, desigur şi câţiva copii, poate s-a tras mai către Sf. Gheorghe şi astfel îngroaşă rândurile românilor de pe aici.

Dacă e aşa, cu certitudine e singurul din casă care spune ACASĂ Moldovei natale pentru că ceilalţi sunt şi se simt acasă AICI. Dacă între timp a rămas fără serviciu, în Moldova nu se mai poate întoarce. Chiar dacă şi-ar dori să revină la agricultură, să crească un porc, să mulgă o vacă, copiii bezmetici vor internet, discotecă, cluburi şi supermarket. Au prieteni şi colegi, tabieturi şi fiţe. Prin urmare, va trebui să se descurce, să îşi găsească de lucru, să facă ceva pentru că e cap de familie.

Mai multe nu ştiu, dar pentru că e povestea fiecăruia dintre noi, fie că suntem Vasilici, copii de-ai lui sau secui bătrâni ori mai tineri am să vă rog să scrieţi voi finalul. Puteţi să-l trimiteţi acasă pe Vasilică, să-l faceţi să ia bătaie de la fiul bătrânului secui, să-l puneţi să înveţe ungureşte, să-l încondeiaţi ca şi român imperialist care se ocupă de epurarea secuilor sau să-l faceţi politician coleg cu Vadim Tudor. Singurul lucru care contează cu adevărat este că de data aceasta voi aveţi în mână peniţa cu care să scrieţi finalul poveştii. O poveste pe care o scriem împreună – chiar şi acum, chiar şi aici!”